Istoria mea personală cu conflictul e aceea că doar ”proștii se ceartă”. Am cărat mult timp un stigmat de rușine de fiecare dată când mă supăram pe ceva ce mi se părea nedrept și mă găseam în conflict cu cineva. Aveam convingerea că e vina mea că am ajuns aici, că nu am fost suficient de deștept, de prietenos sau de bun încât să pot evita această situație dureroasă numită conflict.
Țin minte că părinții mei închideau ușa după ei când se certau, de parcă nu s-ar fi auzit oricum totul. Fără să realizez, când am avut cu soția o ceartă și fetița mea de 1-2 ani se uita la noi, primul meu impuls a fost să o duc în cealaltă cameră și să închid ușa. M-am oprit și m-am gândit ce aș putea face diferit ca să nu repet istoria.
