Recent mi-am amenajat ”biroul de acasă” pentru a fi cu fața la fereastră. Și deși cam 60% din ce văd sunt blocuri gri sau colorate, am în planul apropiat și un arțar de 15 metri înălțime și la care am putut să îi urmăresc evoluția zi de zi în ultima lună. De la foșnetul frunzelor aurii în soarele târziu de octombrie, până azi când e acoperit de un strat subțire de zăpadă și mai are vreo câteva frunze agățate. Iar cuvântul care a însoțit această evoluție a fost ritm. Că totul se întâmplă într-un anumit ritm, de obicei ciclic și chiar previzibil. Atât pentru copaci, cât și pentru orice e viu.
Atunci care e ritmul meu? Care e ritmul pe care îl urmez acum? Făcând abstracție de constructele de marketing modern, ritmul meu ca om în această perioadă de an mă duce spre zona de recunoștință. Nu îmi cresc eu mâncarea, dar beneficiez de tot ce a produs pământul în ultimele luni și mă bucur de ele. Da, plătesc niște bani unor oameni care au făcut asta, dar nu la bani mă gândesc când savurez dovleacul copt sau zacusca cu ciuperci. Mă simt împlinit și recunoscător că pot beneficia de asemenea daruri făcute de natură. Iar din această stare de recunoștință, îmi vine și mie să dăruiesc, mai ales ce am primit și eu din belșug.