Introducere:
Siguranța financiară este o mega-strategie pentru numeroase nevoi. Mă uit la lista de 70+ de nevoi universale și aproape la oricare dintre ele îmi pot imagina că banii ar putea avea o contribuție. Sunt necesari și în lipsa la ceva mai bun, lumea funcționează cu ajutorul lor.
Avem până de curând o credință cum că unii oameni nu știu să zică stop: ”La ce le mai trebuie încă un milion, peste miliardul pe care îl au deja?” Până când am primit o perspectivă diferită, una în care să-mi imaginez că de fapt antreprenoriatul pentru unele persoane e ca un sport. I-ai spune la Federer sau Messi să nu mai joace după primul campionat câștigat sau după primul milion făcut? Unii oameni chiar sunt buni în ce fac, aduc bucurie și valoare la milioane de oameni și da e drept că sunt și recompensați pe măsură.
Dar eu nu trăiesc în lumea lui Messi sau Bezos. Eu trăiesc într-o societate unde mulți dintre noi ne dedicăm majoritatea timpului asupra creșterii financiare și a succesului profesional. Ce văd ca se întâmplă în drumul către realizare, e că uităm să ne oprim și să evaluăm costurile mentale și emoționale ale acestui efort constant. Unii spun ceva de genul că ”Nu pot să las banii pe masă! Efectiv mă ”obligă” clientul să îi iau!”. Dar oare ne putem întrebarea de ce lăsăm „liniștea sufletească” pe masă în schimbul unor obiective materiale?