Introducere
Anul trecut, tot așa, pe la început de an, din „plictiseală”, mi-am făcut și eu, ca tot omul, obiectivele pentru anul care urma. Și după ce le-am făcut SMART, le-am trecut prin „roata vieții” și le-am scris frumos pe post-it-uri colorate pe „vision board”, mă întreabă soția, la cafea, a doua zi dimineață: „Care sunt obiectivele tale?”.
Și mi-am dat seama că mă simțeam ca la parțialul de diagnostic din facultate, când aveam câte 7-10 simptome la fiecare boală psihică, iar eu tot ce țineam minte era: „1, 2, 3, multe…” 😅
Așa că, după ce-am terminat cafeaua, m-am întors la post-it-urile mele colorate și am zis că „multe” ăla mă cam încurcă. Și deși poate mi-ar fi scăzut din auto-importanța pe care mi-am dat-o cu cât de „multe” fac (sau am de gând să fac), mi-am propus să scap de aceste „multe”.
Cu dureri aproape de sevraj, am început să iau jos din alea „multe” și să ajung măcar la „1, 2, 3”! Nu m-a lăsat inima chiar să arunc lista de „multe” și mi-am dat măcar confortul psihic că le-am salvat undeva în calculator. Să fie acolo salvate undeva.
Acest articol e o reflecție (sper și practică) asupra ultimului an din viața mea în care:
1. Am reflectat asupra acestui concept de „multe”.
2. M-am abținut să nu mai adaug mereu ceva nou.
3. Am învățat să refuz colaborări care nu intrau în lista mea de „1, 2, 3”.
