• Skip to main content

Comunicare nonviolentă

Comunicare nonviolentă

  • Despre CNV
  • Evenimente
  • Cursuri
  • Magazin
  • Blog
  • Contact

empatie

Vreau să-mi onorez nevoile. Ce să fac?

16 September 2023

Stăteam astăzi cu mine și meditam la viața mea și la tot ce trăiesc în ultima vreme. Un gând mi-a apărut în minte, pe care simt să-l împărtășesc și cu tine: vreau să-mi onorez (mai mult) nevoile.

A sunat foarte puternic, ca un trăsnet în interiorul meu și mi-am dat seama că era un răspuns de la sinele meu, de undeva din adânc, de dincolo de minte, pentru că am simțit în același timp și o stare de veselie. Mi-am spus: ăsta e răspunsul pe care-l căutam.

Avem nevoie să ne onorăm mai mult nevoile. Nu ți s-a întâmplat să ajungi să fii pe ultimul loc, să vrei să-i ajuți pe toți ceilalți, iar la finalul zilei să nu mai deloc timp pentru tine? Să fii obosit, frustrat și nemulțumit? Chiar și faptul că te-ai „sacrificat” pentru alții să nu mai fie ceva care să-ți aducă alinare?

Emoțiile pe care le simți clipă de clipă sunt ca o busolă care au rolul de a-ți spune în ce măsură nevoile tale sunt sau nu împlinite în acel moment. Un lucru pe care l-am învățat în Comunicarea Nonviolentă este că nu există emoții rele și emoții bune sau emoții pe care să vrei să le simți mai mult decât altele. Am învățat că toate emoțiile au un mesaj. Că toate emoțiile au un scop și sunt extrem de valoroase. Acela de a-mi spune cât sunt de conectat la nevoile mele.

[Read more…] about Vreau să-mi onorez nevoile. Ce să fac?

Mai mult decât reguli de circulație: ce dezvăluie diferențele culturale

1 September 2023

Mi-am dorit să scriu acest articol până la final de vară, deoarece este legat de impresiile de călătorie pe care le-am avut recent. Am petrecut câteva zile relaxante cu prietenii în munții din Austria și, pe lângă frumusețile naturale din jur, într-una din seri, am avut o discuție spontană despre modul în care am ajuns să respectăm regulile de circulație acolo.

Adică, corect, noi eram în concediu, nu ne grăbeam nicăieri, plus că existau radare statice în aproape orice localitate. Dar ce s-a întâmplat cu localnicii? Ei nu aveau griji, stres, facturi de plătit, credite de achitat? La supermarket, aveau în coș aceleași produse ca și noi: pâine, brânză și castraveți!

Și totul devenea ușor dacă respectai regulile: chiar și atunci când era aglomerat, coloana se mișca foarte bine. Rareori am stat câteva minute la un girator sau semafor (cu excepția a două tamponări, care NU au fost făcute de austrieci!). Avem și un temporizator de viteză la mașină și efectiv, cei câțiva mii de kilometri parcurși au fost ca o adiere de vânt!

Până am intrat în prima localitate din România. Noi am continuat să respectăm limitele de viteză, liniile continue, să acordăm prioritate… Deoarece era așa cum eram obișnuiți. Însă, până am intrat în Oradea, am fost surprinși de două flash-uri, claxoane, depășiri în curbă pe linie continuă în localitate, iar fiecare mașină care venea din spatele nostru părea să ne “calce în călcâie”. Probabil ni s-au adresat și cuvinte nepoliticoase, dar nu le-am auzit, așa că mă limitez la observații.

Dar după șocul inițial, am fost ambiționat (și amuzat) să rămân la viteza indicată de semnele rutiere, fie că era vorba de 50 sau 90 km/h. Însă surpriza a venit din partea soției mele, care în aproape 20 de ani de când suntem împreună, nu a spus niciodată: “Dar dă-i mai tare și tu!”.

[Read more…] about Mai mult decât reguli de circulație: ce dezvăluie diferențele culturale

Webinar ”Chiar ”merge” comunicarea nonviolentă cu copiii de grădiniță?”

31 August 2023

Frank Gaschler e trainer certificat în comunicare nonviolentă și co-creatorul programului CNV ”Giraffe Dream” implementat în peste 300 de grădinițe și centre de zi din multiple țări.

Detalii webinar:

  • Când și cum? Webinarul va avea loc miercuri, 13 septembrie 2023, de la 18.30. Va fi în limba ENGLEZĂ, va dura circa 60-90 minute, pe zoom, sub forma unui interviu în direct cu Alexandru Moldovan.
  • Cine este Frank Gaschler? Frank locuiește în Munchen, iar motivația sa principală este aceea de a ”salva copiii” de violența culturală și structurală la care aceștia sunt forțați să se adapteze.
  • Despre ce va fi vorba în webinar? Frank va vorbi despre experiența sa de tată a două fiice (acum adulte), despre proiectul ”Giraffe Dream” și despre modul în care CNV are sens și funcționează indiferent de vârsta interlocutorului.
  • Cum mă pot implica? În formularul de înscriere, te rugăm să completezi neapărat cu o situație cu copii tăi sau o întrebare specifică legată de relația cu ei. Vom face tot posibilul să răspundem la toate întrebările adresate anterior.

Înscriere la https://comunicarenonviolenta.ro/webinar-frank-g/

 

*Notă importantă: din motive tehnice, doar persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la webinar. De aceea înscrierea ta e importantă să fie făcută din timp pentru a fi sigur de participarea ta.

 

Ziua Nonviolenței – 6 octombrie 2024 (Cluj)

30 August 2023

Despre Ziua Internațională A Nonviolenței

Ziua Internațională a Nonviolenței,  celebrează în fiecare an în data de 2 octombrie ziua de naștere a lui Mahatma Gandhi și mesajul său de pacea și nonviolență globală. E un moment ce ne invită să abordăm conflictele cu compasiune și să construim punți de înțelegere între oameni.

Cu această ocazie onorăm curajul oricărei persoane care se opune violenței cu soluții nonviolente, de la proteste la educație pentru nonviolență. Facem asta din convingerea că comunicarea și respectul reciproc duc la o lume mai bună.

Evenimentul este unul gratuit.

Denumirea workshop-urilor și a trainerilor vor fi anunțate în cursul lunii septembrie.

Din motive de organizare cât mai optimă a evenimentului, e nevoie să te înscrii și să completezi datele de contact cerute.

Cum să găsești ”te rog”-ul din spatele furiei cuiva.

21 July 2023

Introducere

Fără să fie nevoie să lucrăm în ”customer care” cu toții cred că ne-am confruntat cu situații în care am fost criticați, insultați sau confruntați cu agresivitate. Și de cele mai multe ori, bineînțeles că nejustificat. Aceste momente pot stârni în noi sentimente puternice precum furie, frustrare sau chiar durere. Mai ales dacă vin din partea cuiva apropiat sau dacă e vizată competența profesională sau moralitatea noastră. Dar cum ar fi dacă am putea răspunde la aceste provocări într-un mod diferit, folosind empatia și inteligența emoțională pentru a vedea nevoile care se ascund în spatele acestor comportamente? În acest articol, vom explora cum și de ce să facem acest lucru.

Identificarea furiei și a sentimentelor asociate

Furia este o emoție complexă și puternică care poate fi dificil de gestionat. Este adesea însoțită sau maschează alte sentimente precum frica, tristețea sau durerea, care pot intensifica reacțiile noastre. Înțelegerea acestor sentimente asociate sau mascate poate fi primul pas în gestionarea furiei și transformarea reacțiilor noastre. În orice moment când cineva exprimă furie sau frustrare, este recomandat să înțelegem că de fapt aceea persoană emite un strigăt de ajutor. O nevoie importantă pentru ea nu este împlinită sau crede că este pusă în pericol de ceea ce se întâmplă. Și apelarea la agresivitate e simptomul aparentei lipse de resurse alternative, de soluții mai ușoare, de care să știm că funcționează.

Bineînțeles că a răspunde cu critici, judecăți, injurii sau alte forme violente de manifestare nu e justificabil, dar e important să știm că pentru orice persoană a apela la furie este ceva care consumă multă energie. Iar dacă apelează la ea, înseamnă că în acele momente nu are și nu știe alte resurse pentru a avea grijă de ce e important pentru el și apelează la această soluție extremă.

Efectiv tot ce spune cineva furios e ”te rog ajută-mă, că eu nu știu cum și am impresia / convingerea că tu ai putea”! Doar gândește-te la ultimele astfel de situații și o să vezi că dacă faci abstracție de CUM ți s-a vorbit, tot ce rămâne e un simplu ”te rog ajută-mă”!

[Read more…] about Cum să găsești ”te rog”-ul din spatele furiei cuiva.
  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Interim pages omitted …
  • Page 10
  • Go to Next Page »
  • Contact
  • Evenimente
  • Protecția consumatorilor
  • Protectia datelor
  • Termeni si conditii
  • Politica cookies

Copyright © 2025 Comunicare Nonviolenta

Proprietarul acestui site este ”SC Fides Coaching SRL”, J12/1435/2014, CUI: 33085968, Cluj-Napoca, Romania

Cuvintele tale construiesc sau strică relații?

Răspunde la acest QUIZ  pentru a avea o imagine asupra modului în care comunici.

Raportul pe care îl vei primii îți va arăta unde excelezi și ce aspecte necesită îmbunătățiri, oferindu-ți direcții clare pentru a-ți dezvolta abilitățile în comunicare nonviolentă.