Stăteam astăzi cu mine și meditam la viața mea și la tot ce trăiesc în ultima vreme. Un gând mi-a apărut în minte, pe care simt să-l împărtășesc și cu tine: vreau să-mi onorez (mai mult) nevoile.
A sunat foarte puternic, ca un trăsnet în interiorul meu și mi-am dat seama că era un răspuns de la sinele meu, de undeva din adânc, de dincolo de minte, pentru că am simțit în același timp și o stare de veselie. Mi-am spus: ăsta e răspunsul pe care-l căutam.
Avem nevoie să ne onorăm mai mult nevoile. Nu ți s-a întâmplat să ajungi să fii pe ultimul loc, să vrei să-i ajuți pe toți ceilalți, iar la finalul zilei să nu mai deloc timp pentru tine? Să fii obosit, frustrat și nemulțumit? Chiar și faptul că te-ai „sacrificat” pentru alții să nu mai fie ceva care să-ți aducă alinare?
Emoțiile pe care le simți clipă de clipă sunt ca o busolă care au rolul de a-ți spune în ce măsură nevoile tale sunt sau nu împlinite în acel moment. Un lucru pe care l-am învățat în Comunicarea Nonviolentă este că nu există emoții rele și emoții bune sau emoții pe care să vrei să le simți mai mult decât altele. Am învățat că toate emoțiile au un mesaj. Că toate emoțiile au un scop și sunt extrem de valoroase. Acela de a-mi spune cât sunt de conectat la nevoile mele.
Atunci când ceea ce resimt este comod, confortabil, cel mai probabil nevoile mele sunt împlinite. Iar atunci când resimt încordare sau alte emoții care nu îmi oferă o stare de deschidere, de conectare, siguranță și armonie, probabil că anumite nevoi pe care le am nu îmi sunt satisfăcute.
Astfel, în loc să vreau să scap de emoții, devin un „detectiv” care caută nevoia neîmplinită. Doresc să subliniez asta încă o dată: starea din fiecare clipă este un indicator al împlinirii sau neîmplinirii nevoilor. Atunci când descopăr și acord atenție acestor nevoi, le pot împlini, iar eu pot reajunge într-o stare de armonie cu mine și cu ceilalți.
A sosit momentul să îți onorezi mai mult nevoile. Pentru asta, este necesar să parcurgi cinci pași simpli, însă ce necesită angajament. Chiar așa. Nimic din ceea ce faci nu va avea o finalitate dacă nu te angajezi să faci pașii necesari, de câte ori este nevoie.
- Primul pas: Învață să recunoști și să-ți numești NEVOILE. Pare că suntem analfabeți la acest capitol. Serios! Până să descopăr Comunicarea Nonviolentă nu știam că nu există nevoia de control. Eram sigur că există pentru că o auzeam în jurul meu, ba chiar eu îmi spuneam că am o mare nevoie de control. Să-ți recunoști și numești emoțiile sunt două acțiuni foarte importante. Cer introspecție. Cer răgaz. Cer tihnă. Îți cer să șezi blând, să inspiri și să te întorci înspre tine. Când a fost ultima oară când ai făcut asta? Când ai stat ultima dată cu tine și te-ai întrebat una alta? Dacă nu faci lucrul acesta, ești la mila „destinului”. Introspecția este una dintre cele mai mari puteri ale tale, deoarece omul care se cunoaște pe sine, este un om liber, care poate ajunge exact acolo unde își dorește. Comunicarea Nonviolentă vine cu o listă de nevoi universale. Dacă îți este greu acum să descoperi ce nevoi ai, parcurge această listă și pune un * în dreptul nevoilor care-ți atrag atenția.
- Pasul al doilea: Spune-ți că MERIȚI să ai acele nevoi împlinite. Am întâlnit mulți oameni care voiau să-și trăiască viața din plin, care își doreau să devină „stăpânii vieții lor”, erau determinați. Chiar voiau! Și cu toate astea, mai devreme sau mai târziu se autosabotau. De ce? Pentru că undeva, în subconștientul lor, era o voce care spunea, din ce în ce mai vehement, nu meriți. Sigur, mesajul venea în diferite forme: „e păcat”, „nu se cade”, „nu ești tu mai special”, „dacă tu ai asta, ce vor zice ceilalți?” și așa mai departe. Aici mai poți completa chiar tu cu gânduri care îți dau de înțeles că ar fi mai bine să-ți vezi de lungul nasului și să nu aspiri la prea multe. Până nu ajungi să auzi aceste voci, să le accepți că sunt acolo, eventual să le recunoști (sunt ale mamei, tatălui, educatoarei etc) și să înțelegi că ele au avut o intenție bună la origine, nu te poți elibera de sub jugul lor. Acceptarea a ceea ce este reprezintă primul pas spre eliberare. Apoi, poți afirma că deși există aceste gânduri în mintea ta, totuși MERIȚI să ai acele nevoi împlinite. Crezi că nu se poate? Îți dau o veste bună: creierul este plastic și îți poți crea noi rețele neuronale și deci, noi lucruri care să devină parte din ființa ta.
- Pasul al treilea: Intră în contact cu tine și SIMTE. Nu lăsa totul să se petreacă la nivel cognitiv. E nevoie, pentru o schimbare de durată, să unim gândirea cu simțirea. Poți recurge la meditație sau vizualizare, dacă îți plac astfel de practici. Dă-ți voie să simți care ar fi starea ta emoțională și care ar fi ecoul în trup, dacă nevoile despre care vorbim ar fi onorate. Ce ai simți? Bucurie, relaxare, încredere, liniște, armonie, prosperitate? Cum s-ar simți trupul tău? Ușor, destins, relaxat, în homeostazie? Nu te gândi doar la aceste emoții și stări, ci dă-ți voie să le simți. Lasă-le să fie parte din tine. Fiecare gând poartă o amprentă chimică, iar gândul la împlinirea și onorarea nevoilor tale îți va ajuta creierul să secrete hormonii stării de bine: serotonină, dopamină, ocitocină, endorfine etc. Îți spun asta, deoarece înainte trăiam foarte mult la nivel mental. Îmi construiam afirmații și le repetam de foarte multe ori, însă nu am văzut foarte multe rezultate care să fie trainice. Iar când am descoperit informații legat de puntea gândire-simțire-corp, am conștientizat că asta era veriga lipsă. Nu am lăsat gândul să se încorporeze. Acum, de fiecare dată când lucrez un exercițiu la nivel de minte, las emoția să se impregneze în corp, apoi, din poziția de observator, încep să o localizez în corp, încep să-i observ forma, dimensiunea, culoarea, modul de manifestare etc. Împlinirea pare din start ceva mult mai tangibil, decât dacă ar fi rămas la nivelul de simplu gând.
- Pasul al patrulea: Treci la ACȚIUNE. Determină care sunt lucrurile concrete pe care le-ai putea face așa încât să-ți onorezi nevoile. Îți reamintesc faptul că pasul pe care-l faci în acest moment este cel mai important. Am avut și eu multe momente în care mă uitam la un obiectiv și-l vedeam ca vârful unui munte, iar eu eram la poalele lui. Mă simțeam copleșit și chiar incapabil. Ce m-a ajutat în acele momente a fost să mă gândesc care este următorul pas pe care e nevoie să-l fac. Am lăsat privea în jos, metaforic vorbind, și nu am mai privit vârful muntelui, ci am fost prezent la acest și următorul pas. În felul acesta, copleșirea mea s-a diminuat și ușor, ușor am ajuns acolo unde mi-am dorit. Găsește și tu acțiunile care te-ar ajuta să-ți împlinești o nevoie pe care simți că vrei să o onorezi. Fă pași mici, însă constanți. Și ia câte o nevoie o dată. Nu exagera și caută să ai compasiune față de momentele în care parcă ești obosit sau nu mai ai aceeași energie. Este în regulă ca uneori să iei o pauză, cât să-ți tragi sufletul.
- Pasul al cincilea: CELEBREAZĂ. Atunci când ai reușit, bucură-te de asta. Fii recunoscător. Oferă-ți un premiu sau măcar o bătaie pe umăr. Pentru mine, cel mai fain mod de a celebra o victorie este să-i ajut și pe alții să pășească pe aceeași cale. Însă, pentru tine, poate fi la fel de eficient un pahar de vin, o masă în oraș cu prietenii sau pur și simplu notarea momentului în jurnalul tău de recunoștință.
Pas cu pas, poți ajunge să trăiești în contact cu tine, onorând ceea ce este viu în interiorul tău. Meriți și Poți! Nu mă crede pe cuvânt, ci experimentează! Mult succes!
Articol scris de Răzvan Danc.