”Be kind. Everyone you meet is carrying a heavy burden. ”
Ian MacLaren
Spuneam în articolele trecute (articol 1 și articol 2) că practicarea compasiunii adevărate presupune a simți durerea altcuiva, a-ți părea rău pentru ceea ce celălalt trăiește și a-ți dori să-i vii în ajutor prin acțiuni concrete menite să-i diminueze disconfortul, fie el fizic sau de ordin psihic ori emoțional.
Atunci când observăm că cineva suferă, indiferent de cauză, de obicei există două tipuri de reacție din partea noastră: fie resimțim respectiva suferință ca pe o trăire proprie (o putem chiar experimenta în corp sau la nivel emoțional), fie putem să înțelegem la nivel mintal dificultatea cu care persana se confruntă sau să ne imaginăm prin ce trece fiindcă seamănă cu o experiență prin care am trecut și noi, dar la nivel afectiv nu suntem atinși întrucât lipsește componenta emoțională. Aici ne aflăm încă la nivelul empatiei (de tip afectiv în primul exemplu, respectiv cognitiv în cel de-al doilea), iar compasiunea abia din acest stadiu poate să se manifeste, împreună cu impulsul de a veni în sprijinul persoanei care suferă, de a contribui la o stare mai bună a celuilalt.
