Aș vrea să te invit la dilema în care mă aflu acum. Seamănă un pic cu cea cu oul și găina, respectiv încrederea e ceva ce se căștigă sau ceva ce se pierde?
Evident ambele variante pot fi valabile, dar chiar de la început, oare ai încredere rezonabilă în oameni și în funcție de comportamentul lor, ei pierd încrederea pe care le-ai oferit-o? Sau ai încredere minimă la început, iar în funcție de ce fac ceilalți, avansează ”punct cu punct” în ierarhia încrederii pe care le-o acorzi?
Oricât aș citi și aș asculta păreri, par să fiu de acord cu ambele. Până am realizat că nu voi ajunge la o concluzie dacă rămân într-un mod de a gândi bazat pe ”corect / greșit”. Am nevoie de o altă paradigmă de a vedea și înțelege încrederea și controlul în viața oamenilor.
Cel mai des am acestă discuție despre încredere atunci când sunt solicitat de un manager să îi ofer ajutor cu echipa sa. Poate fi lipsa de motivație a echipei, implicare mimată, perfromanțe sub potențial, lipsă de inițiativă, conflicte nesfârșite sau așteptări foarte mari și irealiste pe partea de compensații. De cele mai multe ori mi se cer sfaturi ”creative” de a face oamenii să facă ce vrea acest manager. Fără să blamez dorința de a obține rezultate din partea acestuia, ajung să îl / o întreb: ”Tu ai încredere în acești oameni?”. Iar răspunsul e o variantă la această formă: ”Aș avea dacă mi-ar demonstra asta. Dar fără control din partea mea, ar fi haos. Măcar acum, cât e de rău, măcar e răul ce îl știm cu toții și ceva treaba tot se face.”
Și deși și eu am încă dilema cum se întâmplă cu încrederea, totuși le propun ”Cum ar fi să renunți la control și să începi să ai încredere pe bune (dar pe bune!) în ei?”. ”Cum ar fi să începi să crezi și să le spui direct că îi vezi ca oameni rezonabili, oameni în care ai încredere că își vor face treaba și că rezultatele vor fi cel puțin la fel, ba poate chiar mai bune?”
Și deși apare un moment scurt de sclipire în ochii managerului la a renunța la control, imediat aud un ”Da, dar…” însoțit de o listă de temeri pentru o astfel de abordare. Temeri mai mult sau mai puțin îndreptățite, dar care validau de fapt un mod de gândire în care de fapt nu te poți încrede în oameni.
Dacă ne uităm însă de partea cealaltă a spectrului motivației la locul de muncă, există și literatură de specialitate (recomand Daniel Pink – DRIVE), precum și propria noastră experiență de viață care ne spune că cel mai motivați ne simțim atunci când avem autonomie la locul de muncă, avem un sentiment de progres în abilitățile noastre ca profesioniști și ca munca noastră are un scop, o contribuție. În schimb ce primim din partea multor angajatori e tocmai o lipsă de încredere manifestată prin multe reguli stupide și aplicate fără sens. Adio autonomie și uneori și zero senzație că devii mai bun în munca pe care o faci (mai ales acolo unde doar dacă urmezi regulile ești cel mai apreciat).
În discuțiile cu managerii îi întreb dacă au satisfacție când realizează că mare parte a muncii lor e doar o formă elevată de santinelă a unor oameni, în care, din cauza unor excepții din trecut sau posibile abuzuri în viitor, ei îi tratează pe toții ca pe niște potențiali sabotori ai firmei. E o întrebare dificilă, uneori inconfortabilă care invariabil are răspunul ”Ai dreptate: e nasol, că sunt super stresat! Dar ce pot sa fac?”.
În primul rând să începem cu noi înșine și să privim încrederea ca venind dintr-o zona de abundență, că este nelimitată. Apoi să avem curajul să începem mici experimente în care să vedem ce efect are asupra colegilor noștrii când le spunem repetat că avem încredere în ei, în acțiunile lor, în deciziile lor. Să începem apoi să vedem rezultate, să vedem progresul, fiindcă nu va fi o schimbare peste noapte. Și apoi să continuăm…
Și nu ar strica să ne și documentăm și să învățăm din exemplele altora, precum sunt descrise în cartea ”Organizația reinventată” a lui Frederic Laloux.
În final vreau doar să vă aduceți aminte de mentorii, profesorii, oameni pe care îi respectați. Cu toții, într-o formă sau alta, au crezut în voi. Ce efect a avut asupra voastră acest fel de încredere? Ați fi ajuns unde sunteți azi dacă nu erau ei? Sau vă puteți imagina ce ați putea deveni de acum înainte dacă ați primi măcar un pic de încredere?
Dacă vă inspira răspunsurile la aceste întrebări, vă asigur că la fel gândesc și cei care așteaptă și au nevoie de mai multă încredere și din partea voastră.
Cu toții vedem limitele regulilor și regulamentelor. Poate ne protejează de riscuri, dar nu ne îndeamnă la viață. Găsim bucuria, bunăstarea doar atunci când ne amintim că suntem meniți să trăim împreună, să colaborăm. să avem încredere unii în alții.