empatie

De curând, am revăzut într-o seara cu familia filmul de animație ”Inside out” realizat de Pixar. Anul de lansare, 2015, corespunde și cu întâlnirea mea inițială cu noțiunile de comunicare nonviolentă. Știu că de atunci mi-am spus că filmul acesta l-aș sugera ca și vizionare la orice ciclu de învățământ, pentru că reușește pe lângă acțiunea plină de învățăminte, să dea claritate unor noțiuni de bază despre psihicul și emoțiile umane. 

Țin minte o scenă din film în care prietenul invizibil al eroinei, Bing Bong, e descumpănit că a pierdut în ”Valea Uitării” jucăria care ar fi dus-o pe eroină direct pe lună. Personajul Joy (sau Bucuria) e preocupată de lucruri ”mai importante” pe care le aveau de făcut și încearcă să îi spună că ”totul va fi ok”. Fără reacție, Joy încearcă să-i distragă atenția lui Bing Bong și să-l facă să râdă, să-l gâdilească, să se joace ceva ”înteresant”, dar tot fără succes. În toată această perioadă, personajul Sadness (Tristețea) are o abordare instinctivă, fără vreun scop anume, în care îi spune că îi pare rău de situație fiindcă vede că ceva ce e valoros pentru el s-a pierdut. Joy încearcă să o întrerupă ca nu cumva să facă lucrurile și mai rele, dar surprinzător Bing Bong începe să vorbească despre aminitirile frumoase avute și acum pierdute. În momentul în care Sadness îi spune ”da, e trist”, Bing Bong o ia în brațe și după câteva suspine declară că ”se simte mai bine” și că îi va duce la locul dorit. Confuză de proces și rezultat, Joy o întreabă pe Sadness ”Cum ai făcut asta?”, iar ea spune că ”Nu știu. Era doar trist și eu l-am ascultat”.