• Skip to main content

CNV România

Cursuri și webinarii de Comunicare Nonviolentă

  • Despre CNV
  • Evenimente
  • Magazin
  • Cursuri
  • Echipe
  • Quiz gratuit
  • Contact

empatie

Webinar: „De la feedback dureros… la apropiere și creștere”

25 May 2022

Află cum să oferi acel feedback pe care celălalt să-l primească fără rezistență!

 

Fie că ești angajat sau deții un business al tău, probabil cunoști deja tehnici clasice de oferire de feedback constructiv atunci când vrei să schimbi un comportament sau un rezultat.

 

Întrebarea este:

Te-ai pus vreodată în pielea celuilalt, cum este pentru el să audă cuvintele tale?

Sunt cuvinte care sună bine, dar ascund nemulțumire, critică sau învinovățire? 

Cât de autentic și sincer ești folosind respectivele tehnici și cuvinte, și ce impact îți dorești să aibă asupra celui care le primește?

 

Atelierul online „De la feedback dureros…la apropiere și creștere” îți propune o nouă abordare a felului în care te adresezi colegilor sau colaboratorilor tăi, astfel încât mesajul tău nu doar că va fi lipsit de orice critică, ci va fi și autentic, transparent, direct și fără complimentele menite să compenseze pentru partea mai puțin plăcută pe care dorești să o transmiți. Astfel încât celălalt să-l poată primi cu deschidere și curiozitate. În spiritul creșterii, al învățării și al apropierii în relațiile profesionale.

 

Cum?

Pe termen scurt, feedback-ul „constructiv” oferit după metodele clasice poate da anumite rezultate. Însă, pentru cei care vor mai mult, Comunicarea Nonviolentă îi poate duce la un nivel mai profund al relațiilor cu colegii, angajații, colaboratorii și chiar clienții cu care interacționează.

 

În cadrul atelierului vei descoperi:

– un model de cooperare bazat pe 4 pași care te ajută să te faci auzit și înțeles

– cele 2 cuvinte la care se rezumă întreaga noastră comunicare

– diferența dintre:

  • aprecieri și complimente
  • observație și evaluare
  • emoție și gând
  • nevoie și strategie

– cum să formulezi cerințe clare și specifice, fără să impui ordine și revendicări

– valoarea intenției în comunicare

 

Cum știi că este pentru tine? Simplu, verifică dacă te regăsești în minim una dintre situațiile următoare:

–        Ai observat că feedback-urile pe care le oferi sunt primite cu rezistență, ostilitate, atac, ochi dați peste cap sau cu acea tăcere specifică celui care nu este de acord cu ce aude, dar se abține de la replică și se supune fiindcă nu are încotro.

–        Dorești să-ți crești performanța echipei pe termen lung, cultivând o relație bazată pe încredere, onestitate, autenticitate și deschidere.

–        Preferi să „taci și să înghiți” în loc să spui ce te deranjează.

–        Vrei să înveți să-ți comunici nemulțumirile în mod specific, autentic și fără „perdea”, dar în același timp fără să critici sau să acuzi.

–        Îți dorești să afli o informație cu potențial de îmbunătățire a felului în care comunici în general, nu doar în cadrul profesional.

 

Gazda sesiunii:

Ștefana Forgaciu

 

Evenimentul este caritabil și este găzduit de Alexa Event. Participând, ajuți Asociația Claudia Încă o Șansă.

DETALII și ÎNSCRIERE AICI.

Lansare Curs de Compasiune online 21 iunie

4 April 2022

Lansare Curs de Compasiune online,
ediția a treia în limba română, 2022

În cadrul acestui eveniment de circa 60-90 de minute vom parcurge împreună următoarele puncte:

  • cunoașterea colegilor de curs deja înscriși,
  • cunoașterea facilitatorilor care te vor însoți în această călătorie de un an: Ștefana Forgaciu și Alexandru Moldovan,
  • detalii despre platforma educațională pe care o vom folosi: GURUCAN,
  • detalii despre modul de desfășurare a cursului la nivel macro,
  • prezentarea în detaliu a conținutului primului email din curs,
  • întrebări și răspunsuri despre curs și compasiune.

La eveniment poate participa oricine e interesat de curs și de subiect, indiferent dacă a achitat taxa de curs sau nu.

 

Pentru a primi datele de acces la webinar, e nevoie de înscriere aici.

 

Cursul de Compasiune a fost creat de Thom Bond, unul dintre apropiații lui Marshall B. Rosenberg, autorul cărții „Comunicarea nonviolentă: un limbaj al vieții”.

În cei 11 ani de la lansare, cursul a strâns peste 30.000 de absolvenți datorită modului practic și pragmatic în care sunt explicate conceptele de compasiune, empatie sau autenticitate în relații.

Acum la a treia ediție în limba română, cursul te invită la o călătorie de 1 an calendaristic prin aceste concepte, cu scopul de a avea mai multă compasiune, înțelegere și armonie în propria viață.

La nivel concret vei primi:

  • 52 de lecții săptămânale care cuprind teorie, practică și exerciții,
  • 12 webinarii lunare live,
  • 2 webinarii speciale live în engleză cu Thom Bond,
  • Chat dedicat doar participanților,
  • Posibilitatea de a participa la 40 de sesiuni de practică,
  • Grup de Alumni pe viață, la final de curs.

 

Facilitatorii evenimentului și ai Cursului de Compasiune online:
Ștefana Forgaciu și Alexandru Moldovan

 

 

 

Webinar 28 aprilie 2022

4 April 2022

„Decât să superi, mai bine taci?”

Cum să-ți comunici nemulțumirile
fără să-l îndepărtezi pe celălalt.

 

Avem adesea tendința să ne înghițim vorba și să clocotim pe dinăuntru, decât să verbalizăm un disconfort sau o nemulțumire în relație cu cineva. „Să nu se supere pe mine”.

Crezi că, pe termen lung, această atitudine de compromis aduce apropiere, deschidere și conectare cu celălalt, sau, dimpotrivă, aduce distanțare, resentimente și deconectare?

Webinarul de față îți aduce o nouă perspectivă asupra căii de mijloc: cea în care, în loc să ții în tine, îi comunici celuilalt prin ce treci, într-un mod sincer și lipsit de reproșuri, învinovățiri, judecată sau acuze. Beneficiul principal este apropierea care se creează în mod automat între părțile implicate și din care decurg apoi și alte beneficii.

Crezi că e imposibil? Te aștept să mă convingi!

 

Gazda webinarului:

Ștefana Forgaciu, formator acreditat și facilitator de ateliere și spații de învățare experiențială prin metoda Comunicării Nonviolente.

 

Acest eveniment face parte dintr-o serie de 3 webinarii tematice,

programate pentru luna aprilie 2022.

 

Pentru a primi link-ul de ZOOM, e nevoie de înscriere.

DETALII  și  ÎNSCRIERE  AICI.

 

 

 

Webinar 20 aprilie 2022

4 April 2022

„Cuvinte care îți limitează viața”

„Mereu iau țeapă.”

„Ar trebui să fac mai multă mișcare.”

„Regula e regulă și trebuie respectată.”

Îți sună cunoscut? Măcar uneori te surprinzi că ai acest tip de gânduri?

Te întrebi ce se află în spatele lor?

Utilizând generalizări, cuvinte ca „trebuie” sau concepte precum „așa da, așa nu”, ne limităm foarte mult posibilitatea de a alege conștient ceea ce ne servește cu adevărat.

În cadrul acestui atelier vom exersa auto-empata, iar asta îți va crește abilitatea de a ști exact ce vrei să faci… spre deosebire de ceea ce crezi că ar trebui să faci sau de ceea ce ți se impune.

Încetează să trăiești viața celor care știu mai bine decât tine, ia-ți puterea înapoi și trăiește-ți propria viață!

 

Gazda webinarului:

Ștefana Forgaciu, formator acreditat și facilitator de ateliere și spații de învățare experiențială prin metoda Comunicării Nonviolente.

 

Acest eveniment face parte dintr-o serie de 3 webinarii tematice,

programate pentru luna aprilie 2022.

 

Pentru a primi link-ul de ZOOM, e nevoie de înscriere.

DETALII  și  ÎNSCRIERE  AICI.

 

 

 

Webinar ”Mai blândă cu tine, mai aproape de ceilalți”

4 April 2022

Mai blândă cu tine, mai aproape de ceilalți

„Ai impresia că nu primești aprecierea pe care o meriți? Că deși faci totul pentru cei din jur, parcă ești invizibilă?”

”Ți-ai dori să-ți vorbești mai blând, dar te surprinzi cât de des ajungi să te critici singură?”

„Simți că ai nevoie de limite sănătoase, dar nu știi cum să le comunici fără să rănești sau să pari egoistă?”

 

Agenda Webinarului

  • Conectare și inspirație: Descoperă cum compasiunea pentru sine poate transforma relațiile.
  • Nevoile tale, clar și fără compromis: Învață să exprimi ce contează cu adevărat, fără frica de a fi neînțeleasă.
  • Dialog intern pozitiv: Transformă-ți vocea interioară în cea mai mare susținătoare a ta.
  • Exercițiu final de auto-compasiune: Un pas practic pentru mai multă blândețe și autenticitate în fiecare zi.

Alătură-te pentru o oră de descoperiri care te vor apropia de tine și de cei dragi!

 

Pentru a primi link-ul de ZOOM,

e nevoie de înscriere la acest link!  

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 5
  • Page 6
  • Page 7
  • Page 8
  • Page 9
  • Interim pages omitted …
  • Page 11
  • Go to Next Page »
  • Contact
  • Evenimente următoare
  • Articole blog
  • Magazin
  • Protectia datelor
  • Termeni si conditii
  • Politica cookies
  • Protecție consumator

Copyright © 2026 Comunicare Nonviolenta

Proprietarul acestui site este ”SC Fides Coaching SRL”, J12/1435/2014, CUI: 33085968, Cluj-Napoca, Romania

Cuvintele tale construiesc sau strică relații?

Răspunde la acest QUIZ  pentru a avea o imagine asupra modului în care comunici.

Primești rapid un raport cu ce ai de îmbunătățit, plus sugestii pentru a-ți dezvolta abilitățile de comunicare.