comunicare
Festival virtual NVC – februarie 2021
Comunicarea nonviolentă răspunde la o chemare de valorizare a adevăratei bogății umane: relațiile de calitate. Acest festival este o formă de manifestare a celor care văd în empatie și compasiune adevăratele cărămizi ale unei societăți în care nevoile tuturor sunt împlinite.
O agendă cu 20+ webinarii în trei zile oferite de 25+ de traineri și facilitatori în comunicare nonviolentă din România.
Pe lângă webinarii, vei avea parte de jocuri sociale, poezie, sesiuni de empatie și stat la cafele ”virtuale”.
Toate detaliile și înscriere la acest link.
Vă așteptăm cu drag!
Ce a fost prima? Mintea sau cultura?

Duminica trecută un bun prieten de-al meu m-a chemat la o tură de alergat într-o pădure de lângă Cluj. Recent ieșise din carantina obligatorie după ce a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. A avut o formă ușoară și cel puțin pentru următoarele luni va fi probabil unul din oamenii cu care o să mă văd și fizic datorită imunității nou create.
Pe lângă bucuria revederii și a alergării prin aerul rece al pădurii, am realizat ironia de a te gândi la propria fericire prin includerea (și a) altora în viața ”ta”.
Cultura umană și propria minte sunt ca mănușa pentru mână, ambele influențându-se reciproc. Nu putem să ne înțelegem pe noi fără să înțelegem cultura din care facem parte, fiindcă mintea este prin definiție un mecanism de adaptare la mediu pentru a supraviețui. Și în același timp nu putem înțelege cultura din jurul nostru, fără să înțelegem cum funcționează mintea umană, pentru că de fapt mintea crează cultura.
[Read more…] about Ce a fost prima? Mintea sau cultura?Webinar ”De ce ascultarea e mai eficientă în conflicte?”
Probabil când te gândești la un conflict îl asociezi cu tensiune, nervi, argumente contestate, presiuni diverse, convingeri diferite… Oricât am vrea să-l evităm, conflictul e inevitabil în viața oricui. În acest webinar o să ne folosim de practica ascultării pentru a transforma conflictul într-o șansă de conectare și apropiere a relației.
Webinar ”Ce faci când primești un NU?”
Indiferent dacă vrei să îl spui sau îl primești, percepția despre ”NU” este una de respingere, chiar desconsiderare. De aceea are o încărcătură emoțională atât de puternică și avem o precauție atunci când îl folosim sau îl recepționăm.
În cele 90 de minute ale webinarului o să ne uităm la cuvântul ”NU” din mai multe perspective folosindu-ne de principiile comunicării nonviolente, iar apoi vom face un joc de rol unde vei putea exersa cum să îl ”traduci” pe NU încât relațiile voastre să revină la sau să își păstreze armonia.