parinti

Sunt tată de adolescentă! Ce mă fac?

De când fiica mea a dat primele semne de adolescență am realizat că e nevoie să mă ”cresc” din nou ca părinte, să fac față la propriile mele convingeri și limitări în ceea ce credeam că ar trebui să fie relația dintre un tată și o fiică. Am apelat instinctiv la propriile experiențe ca adolescent și încercam să-mi aduc aminte ce era important pentru mine atunci. Știu și acum momentul când într-un schimb de replici cu părinții mei le-am spus că tot ce doresc în viață e să plec cât mai repede din casa lor și să fiu pe cont propriu. Și știu sigur că această declarație de independență, nu a ajuns deloc plăcut la părinții mei. Nu le-a generat chiar deloc vreun sentiment de mândrie că mă maturizez așa repede, ci din contra: i-a împins spre disperare, durere și evident mai mult control asupra vieții mele. Știu că au urmat câțiva ani cu multă tensiune, cu examene care păreau existențiale și cu o continuă nemulțumire reciprocă în interacțiunile dintre noi. Sau cel puțin așa îmi aduc eu aminte adolescența. 

Care este adevărata miză a relației cu copiii până fac 18 ani?

Revenind la relația cu fiica mea, am realizat că ”știu ce să NU”, dar tot îmi lipsea un set de bune practici. Așa că mi-am propus de câteva luni, ca în conversațiile care se pretează, să întreb pe femeile cu care interacționez ce anume își doreau de la tatăl lor când aveau 12-15 ani. Ce au primit și le-a ajutat? Ce și-au dorit, dar nu au primit din această relație? Răspunsurile au fost majoritatea emoționante, povești de viață care pe lângă aspectul pragmatic de a găsi strategii, mi-a adus o perspectivă atât de evidentă dar care până atunci mi-a scăpat. Respectiv, în perioada adolescenței copiilor noștri ne construim de fapt ce fel de relație o să avem cu ei pentru următorii 40-50 de ani, când vom fi amândoi adulți. Poate nu realizăm acum, dar cât de des o să ne vedem ca adulți, cât o să ne sunăm, cât de apropiați si implicați vom fi în viețile noastre, ce fel de suport o să ne oferim, ce subiecte vom discuta, are mult mai mare legătură cu ce fel de relație avem acum când copii au 13-18 ani, decât proximitatea fizică, starea de sănătate sau alți factori externi din viitor. 

Probabil că în fiecare generație și epocă, relațiile dintre părinți și copii au fost tensionate și dificile. Dar când am văzut o analiză care susține că 90% din timpul pe care îl petrecem cu copiii noștri are loc până la vârsta de 18 ani, am realizat că acum e cea mai importantă perioadă a relației noastre. Mai ales când știu că pentru ea ca adolescentă are să se confruntă cu atâtea schimbări fizice și emoționale majore în timp ce încearcă să navigheze în lumea și să-și găsească un loc în ea.