Detalii și înscriere la următorul link.
Te aștept!
Comunicare nonviolentă
L-am ”întâlnit” pe Gandhi în 2002 când am străbătut România pe jos câteva sute de kilometri cu un grup de voluntari de la Institutul Român pentru Pace din Cluj-Napoca. Eram parcă într-o mini-versiune a faimosului ”Marș al sării” din 1930, văzându-mi țara din ochii sutelor de oameni pe care i-am întâlnit pas cu pas în acea călătorie. Știam de Gandhi ca figură din manualul de istorie, dar nu îl asociasem deloc cu nonviolența până în acel moment.
Ulteror când m-am mutat la Cluj-Napoca, i-am citit cărțile, biografia și manualele scrise despre tehnicilor sale de nesupunere civilă nonviolentă. Am ajuns chiar să-mi fac disertația la master pe ”Mișcări sociale nonviolente care au schimbat lumea”. Aveam impresia că îl ”cunosc” pe Gandhi ca un fel de unchi îndepărtat, atât de prezent era în viața mea…
[Read more…] about ”Viața mea, e mesajul meu”
Toamna este anotimpul care pe de o parte ne îmbie la recunoștință și la recoltă, iar pe cealaltă parte ne invită să lăsăm în urmă tot ceea ce nu ne mai servește și să păstrăm ceea ce e esențial, precum un copac care își scutură frunzele și se pregătește să rămână cu exact ce are nevoie pentru iarnă.
Tot toamna, mai precis pe data de 2 octombrie, omenirea sărbătorește Ziua Internațională a Nonviolenței. La această dată, în 1869, se năştea Mahatma Gandhi, inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente pentru independenţa Indiei, unul dintre cei mai mari lideri ai omenirii. ‘Non-violența este cea mai mare forță aflată la dispoziția omenirii, mai puternică decât orice armă de distrugere’, spunea Mahatma Gandhi.
4 zile și 65 de ani mai târziu, pe 6 octombrie se năștea Marshall Rosenberg, doctorul în psihologie care a dezvoltat metoda Comunicării Nonviolente și a susținut conferințe și seminarii de Comunicare Nonviolentă peste tot în lume. A lucrat deopotriva cu profesori, directori de companii, ofițeri de armată și poliție, persoane private de libertate, funcționari publici și familii individuale. S-a implicat activ în zone măcinate de război, unde a mediat reconcilierea și rezolvarea pașnică a diferendelor.
Inspirați de moment și de prilej, vă propunem în acest an un festival de ateliere online de Comunicare Nonviolentă pe tot parcursul lunii octombrie.
13 facilitatori, 15 ateliere, 20 de zile în care se va întâmpla ceva ce are legătură cu Comunicarea Nonviolentă. Fie că e vorba de relația cu sine sau cu cei din jur, de educație sau dezvoltare personală, fie că ești mai mult sau mai puțin familiar cu această metodă, vei găsi ceva pe gustul și preocuparea ta.
Cum mă înscriu?
Toate atelierele sunt gratuite și se desfășoară online. Te invităm să te înscrii la câte simți că ai chemare să participi. Dă click pe linkul temei care te interesează, vei găsi acolo mai multe informații despre conținutul atelierului și despre facilitator. Completează formularul de înscriere pentru a-ți rezerva locul la webinarul ales.
Te așteptăm cu drag!
Nu știu cum e la tine, dar pentru mine anul ”începe” în luna septembrie. Poate are legătura cu obiceiul din timpul anilor de școală în care ”clasa” în care erai, era o informație mai relevantă decât vârstă biologică avută.
Ca trainer apoi, sezonul de teambuildinguri tot toamna începea, imediat după concediile din corporații. Și de vreo patru ani, de când fac cursuri de comunicare nonviolentă, tot toamna e cel mai bun moment de start. Și nu neapărat pentru că așa îmi doresc, dar parcă așa ”trebuie” să fie…
Mă tot gândesc la aceste cicluri după care ne ghidăm viața și de care poate nu suntem conștienți. Câte oare din deciziile și acțiunile noastre sunt date de ritmuri impuse și câte de ritmuri naturale, proprii nouă înșine?
[Read more…] about Totul are un ritm
Recent am terminat o carte care va rămâne pentru mine cu eticheta ”am citit-o în pandemie”. E vorba de ”Sacred Economics” a lui Charles Eisenstein și pe care o poți citi și tu gratuit pe acest website inclusiv în limba română.
Dar nu despre conținutul ei vreau să îți spun acum, ci că am observat că în zoom-urile mele cu diverși cunoscuți, dacă subiectele ajungeau în zona noile informații din această carte, mă ”ambalam” și începeam să argumentez fervent unele dintre idei. Mi-a atras atenția și soția de câteva ori că parcă aveam cam sus decibilii în ”call-ul de aseară”.
Am văzut că se repetă recția și mă întrebam de ce. Așa că mi-am luat frumos fișa de auto-empatie și am lăsat NVC-ul să-și facă magia! 🙂
[Read more…] about ”Magie” prin auto-empatieRăspunde la acest QUIZ pentru a avea o imagine asupra modului în care comunici.
Raportul pe care îl vei primii îți va arăta unde excelezi și ce aspecte necesită îmbunătățiri, oferindu-ți direcții clare pentru a-ți dezvolta abilitățile în comunicare nonviolentă.