E final / început de an și una dintre cele mai frecvente întrebări sunt ”Ce planuri ai pentru noul an?” sau așa zisele ”Rezoluții de anul nou”. Dacă ar rămâne strict la nivel de postare de Facebook ar fi una, dar inclusiv mari corporații și guverne iau în serios acest moment de început de an ca și când ar fi un mare buton de resetare. Să o luăm de la zero. Să începe totul ”curat”. Să uităm tot ce nu am reușit, toate grijile și să fim optimiști, să ne concentrăm pe viitor!
Cred că fiecare dintre noi am făcut astfel de rezoluții și fiecare le-am experimentat în diverse feluri. Unii ne-am săturat de ele dupa 2-3 săptămâni de trudă în care atâta mers la sală în ianuarie chiar ne-au rănit mușchii. Alții care ni le-am pus ca remindere ni le mai amintim la fiecare început de lună. Alții rușinați sau jenați, vedem cum ni s-au scurs printre degete și le considerăm vise, fiindcă viața ”adevărată” ne-a copleșit.
În cazul în care nu știți, problemele cu urmărirea marilor obiective în viață (cum sunt și cele făcute de Anul Nou) sunt deja bine documentate. Oamenii în general se bazează prea mult pe propria disciplină și forță mentală, ignorând (sau neavând habar) de cum să își formeze obiceiurilor necesare atingerii lor. Își setează obiective mult prea mari față de propriile capacități, având convingerea că ceva mare îi va inspira și motiva pe termen lung, dar ajung să fie doar frustrați de puținul (dacă nu chiar delocul) progres spre acestea. Unii chiar ajung să-și fure ”propria căciulă”, să își găsească scuze și nuanțe și excepții, ba chiar să trișeze.
Sunt multe motive pentru care aceste lucruri se întâmplă. Poate fi legat de personalitate fiecăruia, de experiența de viață, de ceea ce am văzut la alții sau am fost învățați. Ce a făcut însă diferența majoră la mine a fost când am început să validez orice obiectiv extern, cu ce nevoi proprii sunt acestea aliniate. Nu de puține ori am sesizat că aveam obiective aspiraționale, preluate de la diverse persoane din jur sau pe care le admiram. Nici nu e de mirare că ele se risipeau în timp ca energie și motivație: pur și simplu nu erau ale mele, chiar dacă mi le doream.
În schimb ce oricum făceam erau acțiunile spre obiectivele interne, poate mai puțin pompoase, dar care într-adevăr mă împlineau și îmi dădeau satisfacție. Lucruri care îmi susțineau sănătatea fizică și mentală, educația personală și relațiile cu alți oameni. Și atunci de ce să nu-mi transform obiectivele de la atins rezultate, la a-mi forma obiceiuri zilnice?
E drept că obiceiurile nu sunt prea atragătoare și nu prea ai ce postare să faci cu ”Meditez zilnic 10 minute” comparativ cu ”Am participat la o tabara Vipassana si nu am vorbit 10 zile”. Un obiectiv e clar, știi când l-ai atins (sau nu), putem trage de noi când vedem cât e de aproape, ai medalia la gât, ești în vârful lumii!
Obiceiurile însă direct din denumire îți spune că e ceva banal, ce faci ”de obicei”. Sunt pe termen lung, sunt repetitive, adică plictisitoare. Și uneori poți găsi greu explicația pentru ele: ”dar la ce mă ajută să meditez zilnic 10 minute?”. Unde e inspirația în asta? Obiceiurile au un singur obiectiv: să le face zilnic, să nu se oprească niciodată sau cel puțin de atâtea ori până când devine ca respirația: nici nu trebuie să te gândești să o faci, că vine de la sine.
O investiție pe termen lung a energiei și disciplinei noastre ar însemna să ne propunem ca singur obiectiv să ne formăm obiceiuri zilnice. Nu spun că ați propune obiective ambițioase ar fi ceva ”rău”, dar dacă nu reușești să le subordonezi la o serie de obiceiuri zilnice, ele vor fi destinate doar spre dezamăgire. A găsi împlinire, satisfacție și chiar bucurie că ți-ai bifat toate obiceiurile zilnice, poate să îți dea o satisfacție mai mare per total. Iar când vei atinge obiectivul propus în acest fel, vei realiza că de fapt era inevitabil să se întâmple dacă ai lucrat zi de zi.
Dar o să fiu mai concret în următoarele rânduri. Dacă cumva în obiectivele tale pentru 2022, apare undeva ”să învăț să comunic nonviolent” îți pot spune ce obiceiuri mă ajută să îmi îndeplinesc acest obiectiv an de an.
Poate surprinzător, dar cel mai eficient obicei zilnic pe care l-am testat pentru a face față stărilor de tensiune și nervi, este să fiu în pat 8 ore. Am ajuns să am o medie de 7+ ore de somn per noapte, începând în urmă cu câțiva ani de la puțin peste 5 ore ca medie și nu înțelegeam ce are lumea cu mine și mă enervează în halul ăsta. Ajută să fiu empatic și să văd nevoile altor oameni dacă eu sunt odihnit? Desigur.
Faptul că meditez 10-15 minute și că scriu în jurnalul de empatie în fiecare dimineață, le consider a fi ”dușul pentru creier”. Comparativ cu dușul pentru corp, dacă nu îl faci 1-2 zile poate că nu e mare lucru, dar după o vreme lucrurile încep să se ”împută” în jur. Atât pentru tine, cât și pentru alții. Mereu când iau o pauză de la meditație și jurnal, efectiv îmi dau seama că mintea mea nu s-a mai ”descărcat” propice de o vreme și am în cap tot felul de gânduri și proiecții deloc liniștitoare.
Apoi mi-am dat seama imediat că dacă rămân singur cu cartea de CNV, mare lucru nu o să se fixeze. Am căutat imediat oameni în cercul meu social care știau de CNV (erau doar 3) sau care ar fi dispuși să afle mai mult (peste 30) sau care ar vrea să încercăm să învățăm împreună într-o grupa de studiu (am fost 7 la prima). Obiceiul inițial a fost ca zilnic sa am o interacțiune cu o persoană (sau mai multe) în care să îi spun de CNV. Treptat, am reușit să am în jur oameni cu care să vorbim ”normal” în termeni de observații, emoții, nevoi și cerințe, să înțelegem intenția de conectare sau importanța rămânerii în momentul prezent. Acum, aproape că mi se pare ”ciudat” când mă întâlnesc cu cineva și nu știe de CNV. Ideea e că mi-am format un mediu social de suport cu care îmi e mult mai ușor să-mi păstrez acest mod de a gândi și a vedea lumea, decât dacă aș fi rămas eu cu o carte.
Mai sunt și alte obiceiuri zilnice care vizează partea de educație și sănătate, dar cred că ai înțeles ideea că poate vrei ca pentru 2022 să îți propui ca obiectiv să îți dezvolți obiceiuri care să facă orice obiectiv inevitabil!
Pe curând,
Alexandru Moldovan.
NOTĂ: Mare parte din principiile de formare ale obiceiurilor le am ca inspirație din cărțile lui James Clear, Charles Duhigg și Mark Manson.