L-am ”întâlnit” pe Gandhi în 2002 când am străbătut România pe jos câteva sute de kilometri cu un grup de voluntari de la Institutul Român pentru Pace din Cluj-Napoca. Eram parcă într-o mini-versiune a faimosului ”Marș al sării” din 1930, văzându-mi țara din ochii sutelor de oameni pe care i-am întâlnit pas cu pas în acea călătorie. Știam de Gandhi ca figură din manualul de istorie, dar nu îl asociasem deloc cu nonviolența până în acel moment.
Ulteror când m-am mutat la Cluj-Napoca, i-am citit cărțile, biografia și manualele scrise despre tehnicilor sale de nesupunere civilă nonviolentă. Am ajuns chiar să-mi fac disertația la master pe ”Mișcări sociale nonviolente care au schimbat lumea”. Aveam impresia că îl ”cunosc” pe Gandhi ca un fel de unchi îndepărtat, atât de prezent era în viața mea…
Nu mică mi-a fost surpriza să aflu recent într-un podcast de la RadioLab despre o perioadă din viața lui care a coincis cu trecerea sa totală spre nonviolență ca și filozofie de viață, nu doar ca și tehnică politică. Iar acest lucru s-a întâmplat în 1918 în plină pandemie de ”gripă spaniolă” când iniția el a disconsiderat virusul și a ținut prelegeri publice la mii de oameni.
Deși nu se știe sigur dacă a fost bolnav cu gripa spaniolă, nexistând un diagnostic medical, din descrierea simptomelor avute sunt șanse mari să fi fost infectat. Mai ales că băiatul și nora lui (care a și decedat) locuiau cu el și în cazul lor a existat un diagnostic confirmat.
Din jurnalul său din aceea perioadă, se poate observa cum de-a lungul celor 5 luni de boală, Gandhi și-a contemplat posibila moarte și impactul pe care l-a avut până atunci în viață. Dacă chiar la început de 1918, el susținea public înrolarea indienilor în armata britatică pentru a lupta în primul război mondial, precum și alte contexte în care justifica violența ca necesară (inclusiv în educația copiilor), după această perioadă Gandhi și-a dedicat total trăirea spirituală spiritului nonviolenței.
Moștenirea sa la nivel politic (independența Indiei), dar mai ales ce sursă de inspirație a devenit pentru zeci de mișcări sociale și politice din ultimul secol, se pare că se datorează acelei perioade de restriște cumplită pentru el și pentru umanitate. Inclusiv asupra lui Marshall B. Rosenberg și a tehnicii de comunicare pe care a numit-o nonviolentă, tocmai datorită lui Gandhi.
Deși pare dificil acum, aflați într-o situația aproximativ similară de pandemie, e în puterea noastră să alegem ce semnificație să dăm experienței pe care o avem. Nimeni nu ne va condamna dacă alegem să ne exprimăm frustrarea și nedreptatea pe care o putem simți. Nimeni nu ne va ridica statui dacă susținem o teorie a conspirației care are sens pentru noi.
La final de zi, fiecare dintre noi stăm în fața unei oglinzi și ne putem întreba ca și Gandhi acum 100 de ani: ”Ce am făcut eu mai bun azi din această situație?”. Și așa cum răspunsul unui om de 45 de kilograme a putut dărâma un imperiu și inspira milioane de oameni, avem și noi aceeași putere de găsi răspunsul potrivit pentru noi.