Nu știu cum e la tine, dar pentru mine anul ”începe” în luna septembrie. Poate are legătura cu obiceiul din timpul anilor de școală în care ”clasa” în care erai, era o informație mai relevantă decât vârstă biologică avută.
Ca trainer apoi, sezonul de teambuildinguri tot toamna începea, imediat după concediile din corporații. Și de vreo patru ani, de când fac cursuri de comunicare nonviolentă, tot toamna e cel mai bun moment de start. Și nu neapărat pentru că așa îmi doresc, dar parcă așa ”trebuie” să fie…
Mă tot gândesc la aceste cicluri după care ne ghidăm viața și de care poate nu suntem conștienți. Câte oare din deciziile și acțiunile noastre sunt date de ritmuri impuse și câte de ritmuri naturale, proprii nouă înșine?
Cel puțin în cazul meu, în care ca și familie ne-am asumat distanțarea socială (mai degrabă fizică) ca pe o nouă realitate normală, am început să simt tot mai multe ritmurile sociale și cele naturale. Bineînțeles, practica explorării nevoilor cu NVC a fost de mare ajutor pentru a-mi clarifica ce e cu adevărat important pentru mine.
Și pas cu pas, strat dupa strat, încep să văd următoarele diferențe:
- îmi place la restaurante, dar nevoia mea este de companie si ospitalitate,
- îmi place în natură, dar nevoia mea este de relaxare și recreere,
- îmi place să călătoresc, dar nevoia mea este de noutate și explorare,
- îmi place să țin cursuri ”live”, dar nevoia mea este de contribuție și învățare,
- îmi place să iau oamenii în brațe, dar nevoia mea este de apropiere și afecțiune.
Toate lucrurile care ne plac au ajuns să fie văzute ca necesități, nu ca modalități, și să se transforme în ”nevoi sociale” venite din exterior. Necazul cu aceste ”nevoi” este că ele nu au ritm,, ci ne cer mereu intensitate maximă. Nimic în natură nu e continuu, ci intr-un ciclu de creștere și descreștere, de dezvoltare și apoi de regenerare. Modurile de împlinire sunt însă mereu diferite, în funcție de moment, de faza în care se află.
A fi conștient de propriul ritm, înseamnă să fi conștient de nevoile tale din interior. Ele sunt deja in sincron cu tot ce e în jur: corp, mediu, oameni. Ne ascultăm însă? Suntem conștienți de ele? Avem curajul să zicem stop și chiar să ne relaxăm un pic?