Istoria mea personală cu conflictul e aceea că doar ”proștii se ceartă”. Am cărat mult timp un stigmat de rușine de fiecare dată când mă supăram pe ceva ce mi se părea nedrept și mă găseam în conflict cu cineva. Aveam convingerea că e vina mea că am ajuns aici, că nu am fost suficient de deștept, de prietenos sau de bun încât să pot evita această situație dureroasă numită conflict.
Țin minte că părinții mei închideau ușa după ei când se certau, de parcă nu s-ar fi auzit oricum totul. Fără să realizez, când am avut cu soția o ceartă și fetița mea de 1-2 ani se uita la noi, primul meu impuls a fost să o duc în cealaltă cameră și să închid ușa. M-am oprit și m-am gândit ce aș putea face diferit ca să nu repet istoria.
I-am propus soției mele ca fiecare dintre noi să vină cu o regulă de cum să ne certăm. Propunerea mea a fost să deschidem toate ușile din casă încât copilul nostru să vadă că a avea conflicte e ceva normal, chiar dacă sunt emoții puternice implicate. În plus speram să aibă un model de cum se trece printr-un conflict cu ajutorul comunicării. Soția mea a propus ca ea să se urce pe pat pentru a fi la același nivel cu mine, iar eu să port o pălărie de cowboy ca să își aducă aminte că 99% din timp sunt amuzant și plin de viață. 🙂
Fără să știm, ne-am creat primele reguli de ”cum să avem un conflict” care să aibă șanse să ne aducă împreună, nu să ne despartă.
Îmi dau seama că aveam convingerea că dacă sunt în preajma unor oameni ”buni”, de calitate, unde cu toții avem intenții generoase și altruiste, toate o să meargă ca unse și o să ne înțelegem mereu. Ce rost ar avea să vorbim pe timp de pace despre când o să fie război? Nu are rost, fiindcă în sfârșit am găsit locul ”ideal” în care conflictele nu au cum să apară. Și indiferent de câte ori această prezumție mi-a fost infirmată, am continuat să cred în ea având convingerea că nu am găsit oamenii ”potriviți”.
Realitatea însă este cu totul alta. Conflictele sunt inevitabile și sunt parte din viață. Ba chiar am tot mai mult impresia că conflictele generează viață: aduc alte perspective, alte înțelegeri ale realității, noi oportunități de învățare, de creștere și chiar de apropiere.
Deși încă la nivel aspirațional, văd beneficiile din viața mea de când am această perspectivă asupra conflictelor. Simplu fapt că nu le mai văd ca ceva de evitat și mă duc direct spre ele de cum le ivesc, au un efect rapid de prevenție ca ele să acumuleze percepții eronate, judecăți moralizatoare, emoții neplăcute și alți actori / aliați. Dar cel mai mult m-a ajutat setarea unor reguli de ce se facem când se întâmplă să avem neînțelegeri.
Cu bucurie am întâlnit recomandări similare când am descoperit medierea din comunicarea nonviolentă, precum și când studiam dinamica echipelor performante. Simplu fapt că te ”pregătești” împreună cu partenerul tău sau cu echipa ta de ce o să faceți când inevitabilul conflict va apărea, duce de multe ori la și mai mare apropiere, încredere și vulnerabilitate în respectiva relație.
Așadar îți fac și ție invitație să înveți cum să te cerți cât de curând. Cu ce o să începi?
Articol scris de Alexandru Moldovan.