
- This event has passed.
Grupa studiu comunicare nonviolenta – martie 2019
5 March, 2019 @ 6:30 PM - 9:30 PM EET
Grupe de studiu NVC martie 2019
Din 5 martie 2019 o nouă grupă de studiu NVC (NonViolent Communication = Comunicare nonviolenta) va incepe in Cluj Napoca. Te invit sa iei parte in ea si sper ca in urmatoarele randuri sa iprimesti toate informatiile necesare.
Care e profilul participantului?
Doar in Cluj, sunt in acest moment peste 100 de absolventi din 15 grupe diferite. De la antreprenori si la IT-isti la mame cu copii mici sau majori, de la directori generali si studenti la someri și liberi profesionisti. Barbati cu barba, cupluri la inceput sau in plina criza, femei cu bocanci sau cu BMW… Dupa cum am constat, fiecare grupa de pana acum a avut parca personalitatea ei formata tocmai din diversitatea personalitatilor compuse a tuturor celor prezenti. Totusi cateva caracteristici comune au putut fi identificate la majoritatea dintre ei:
- dorinta de invatare si dezvoltare continua. Aceasta nu a fost descoperita doar la NVC, ci fiecare a avut un trecut in care a fost la diverse cursuri si seminarii, a citit constant, s-a uitat la video-uri educaționale, adica a avut o preocupare sa fie un pic mai bun decat a fost ieri.
- motivatie intrinseca si implicare. Chiar daca unii (foarte putini) dintre ei au fost adusi sau ”convinsi” de cineva, au ramas atatea saptamanai la rand in program pentru ca au avut o motivatie puternica din interior. Nu au venit (si mai ales nu au ramas) din rusine fata de cineva, de jena sau constrangere. Au avut in ei o dorinta de a veni si cand erau obositi, bolnavi sau dupa o calatorie lunga. Unii chiar au fost prezenti telefonic sau prin skype sau cel putin au cerut o inregistrare audio a intalnirii la care au lipsit.
- contributie. Chiar daca era greu de crezut la inceput cand majoritatea nici nu se cunosteau, treptat cu totii s-au deschis, au fost vulnerabili si au inceput sa ofere neconditionat din experienta lor, din energia si chiar din dragostea lor celorlalti membri din grup. Au simtit si au vazut cu ochii lor ca cei care se ”expuneau” si care erau generosi, erau de fapt cei mai castigati. Au fost memorabile emotiile din pieptul tuturor la ultima intalnire!
Grupa de studiu in NVC e mai degraba o calatorie personala in dezvoltarea ta, impreuna cu alti companioni de drum cu aceeasi destinatie. Insa fiecare merge in propriul ritm si cu propriile ”bagaje”. Nu e un grup de terapie sau de suport. Nu ”reparam” (alți) oameni si ”relatii”. Stiti cu totii ca orice ati obtinut vreodata in viata, a fost fiindca v-ati implicat si ati fost disciplinati pana la capat.
O experiență care m-a adus mai aproape de mine, care m-a învațat să fiu mai bună cu mine și cu cei din jurul meu. Am conștientizat că NVC nu e despre cum să rezolvi conflictele, ci este despre cum să fiu în pace cu mine. În urma cursului simt cum în relația mea de cuplu sunt mai prezentă, mai empatică, mai plină de iubire. (Alexandra)
De ce sa faci parte dintr-o astfel de grupa?
Totusi la nivel concret sunt cateva lucruri care aproape toti dintre participanti le-au dobandit:
- În general o stare de calm prelungită, nu doar in timpul cursului, inclusiv în momente când de obicei existau tensiuni și încordări.
- Abilități de ascultare mult îmbunătățite, observate spontan de prieteni, partenerii de viață sau colegi de muncă.
- O transformare a relațiilor unde compromisul era norma, către o exprimare clară a propriilor nevoi și găsirea mult mai ușoară de soluții câștig-câștig..
NVC este pentru mine o nouă perspectivă asupra relațiilor umane, mai autentică și practică. Și cu cât exersez mai mult, cu atât e mai la însemână. (Oana)
Care e locația de desfășurare?
Locatia va fi cu siguranța în Cluj-Napoca. În funcție de numărul de participanți avem mai multe locații disponibile. Decizia finală va fi luată și anunțată celor care se vor înscrie la curs.
Ce se va întampla intr-o astfel de grupa?
De la o săptămână la alta vom citi individual câte un capitol din cartea lui Marshall Rosenberg ”Comunicarea nonviolenta. Un limbaj al vietii”.
La întâlniri vom discuta informațiile din acel capitol si vom face aplicații concrete pentru a ne dezvăța de anumite modalități de comunicare care nu ne sunt benefice, dar și pentru a învăța să ne exprimăm în moduri care aduc empatie altor oameni și autenticitate nouă înșine.
Vom avea doar exemple din viețile de zi cu zi ale celor care participă la întâlniri, astfel încât ritmul de învățare va fi foarte intens, datorită similarității și încrederii generate.
Oricât de reticientă sunt ca persoană, recunosc că acest curs este extrem de fain! Recomand tuturor să îl parcurgă! Am aflat multe lucruri, dar cel mai benefic a fost cunoașterea și descoperirea unor aspecte ce țin de propria persoană. Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie cursul cel mai bine ar fi ”autenticitate”. (Renata)
Care sunt datele si orele de desfasurare?
Datele sunt fixe si doar in caz de situatii neprevazute si extreme (cum ar fi faptul ca 50% din membrii lipsesc in aceeasi zi din diverse motive – personale, profesionale, delegatii, medicale, etc), acestea vor fi amânate ulterior.
Astfel că vorbim de 14 întâlniri, în care prima va avea loc in 5 martie 2019. Următoarele date le vom stabili de comun acord încât să corespundă nevoilor tuturor celor înscriși.
Ora de inceput la fiecare intalnire este de 18.30. De obicei intalnirile se vor incheia in jurul orei 21.30 – 22.00 in functie de dinamica grupului.
Cate locuri sunt disponibile?
Pentru această grupă vor fi maxim 12 participanti, dar e necesar să fie minim șase pentru a începe. Asta însă nu înseamnă că oricine se înscrie va fi și acceptat ca participant. Cu toti cei inscrisi vor avea loc discutii individuale impreuna cu facilitatorul grupei pentru a clarifica asteptarile si angajamentul reciproc spre o experienta deosebita.
In cazul in care exista retrageri de participanti, grupa va ramane inchisa pe durata tuturor celor 14 saptamani si nu se va opta pentru ”inlocuiri”. Doritorii care vor veni ulterior, se pot înscrie pe lista de așteptare pentru grupele viitoare.
Cum vom comunica?
Dintre toate metodele folosite pana acum, cel mai eficient mijloc de comunicare a fost printr-un grup inchis de whatsapp creat pentru fiecare grupa in parte. Prin intermediul acestuia se pot face invitatii la intalniri, se pot impartasi informatii, video-uri, iar partea de comunicare si networking intre membrii este si ea mult usurata.
Daca sunt persoane care nu au si nici nu doresc sa isi faca un cont de whatsapp (chiar si temporar pe durata acestui curs) se vor gasi alte modalitati de comunicare dedicate lui (ex. email).
Cine este facilitatoriul grupului?
Alexandru Moldovan
”Am o carieră extinsă ca trainer de soft-skills, dublată de experiență internațională în consultanță și strategie de resurse umane în industrii precum: automotive, producție, IT sau bancar. Sunt recomandat pentru dedicația de a împlini obiectivele clienților mei și în crearea de experiențe de învățare pe termen lung.
Am „găsit” comunicarea nonviolentă în 2015 citind-o ca și tehnică de parenting. De atunci mi-am dorit să împărtășesc această tehnică la cât mai multă lume, devenind însă un mod de viață.
Mă aflu în ultima fază a procesului de certificare internațională ca și trainer în comunicare nonviolentă. În ultimii 3 ani am împărtășit conceptele și stilul de viață propus de comunicarea nonviolentă la peste 1600 de persoane din România. ”
Care e investiția materială?
Din maximul de doisprezece locuri disponibile vor fi 10 locuri cu plată și 2 cu bursă integrală. Pentru a aplica pentru cele două burse am să te rog să scri un email la vreau@comunicarenonviolenta.ro în care să te prezinți pe scurt și să motivezi modul în care intenționezi să dai mai departe în mediul în care tu trăiești acum ceea ce vei învăța la acest curs.
Investiția pentru tot programul de 14 întâlniri va fi de 1400 de ron (neplătitor de TVA). Pentru înscriere e necesar de plătit un avans de minim 400 ron cu minim o săptămână înainte de începerea primei întâlniri. Următoarele plăți vor fi efectuate lunar până la finalul cursului.
Dacă taxa de participare va fi platita integral si in avans, se va acorda un cupon valoric de 100 ron care poate fi folosit în următoarele programe NVC organizate de Alexandru Moldovan din 2019 sau în achiziția de produse NVC disponibile la acel moment.
Toate plățile se vor efectua prin virament bancar in baza unei facturi. La solicitare, factura se poate face si pe societati comerciale fiind complet deductibilă.
Pe lânga accesul la curs, taxa va include:
- caiet de practică cu sumar de capitol și exercițiile de la fiecare întâlnire,
- cartea în limba romană ”Comunicarea nonviolentă de Marshall Rosenberg” (format fizic).
Garantia oferita este de ”100% satisfactie a clientului”. Daca după primele 4 întâlniri, indiferent de motiv (subiectiv sau obiectiv), oricare participant doreste să se retragă din grup, va putea pastra toate materiale primite pana atunci si i se va returna toata taxele achitate până la acel moment.
Dacă aș fi avut norocul să învăț NVC la 25 de ani în loc de 40, aș fi câștigat mult mai multă armonie în relațiile mele. Comunicarea nonviolentă este un proces extraordinar care mi-a transformat complet modul în care percep relațiile. Am câștigat aici prieteni pe viață, am învățat să mă exprim autentic și să ascult empatic. Aș recomanda NVC și pe Alexandru oricui își dorește să își îmbunătățească relațiile și viața. (Ciprian)
Termen de înscriere
Termenul de inscriere este de 25 februarie 2019. Pentru inscrieri sau alte informații suplimentare, va rog să scrieti un email la vreau@comunicarenonviolenta.ro cu subiectul ”Înscriere grupa NVC martie 2019”.
Pași următori – pe scurt:
- Scrie un email la vreau@comunicarenonviolenta.ro cu subiectul ”Înscriere grupa NVC martie 2019”.
- În câteva zile vei fi contactat pentru a stabili o prima discuție individuală cu facilitatorul grupei (cel mai probabil va fi sub forma unei video conferințe).
- Se clarifică toate detaliile în ce privește acest curs astfel încât o decizie comună de participare să fie luată.
- Se stabilește modalitatea de plată (voucher, virament bancar, factură pe firmă sau persoană fizică, etc.).
- Se achită avansul (sau integral) ÎNAINTE de începerea primei întâlniri.
- Vei fi invitat pe un grup de whatsapp cu restul de participanți și unde ti se va preciza locația de desfășurare a cursului.
- Prima întâlnire va avea loc marti, 5 martie 2019, între orele 18.30 – 21.30.