Într-un articol anterior vorbeam despre ”turismul educațional” la care am contribuit ca și consumator și modul în care cred că înclinarea spre dezvoltare personală chiar m-a ajutat și încă mă ajută.
Acum însă aș vrea să adresez un aspect pe care deși îl văd în special în cadrul programelor și cursurilor de comunicare nonviolentă la care particip sau le ofer ca și trainer, cred că sunt relevante în tot spectrul celor care apelează la o formă de dezvoltare personală. Respectiv că o proporție considerabilă din participanți vin la aceste cursuri de dezvoltare personală sperând să rezolve lucruri în viața lor care țin mai degrabă de instrumentele și spectrul psiho-terapiei.
Sunt psiholog de meserie și înțeleg atât responsabilitatea de a nu arunca cu diagnostice, cât și cutuma culturală de rușine de a vorbi despre faptul că cineva e ”bolnav cu capul”, implicit de a (nu) căuta ajutor atunci când la nivel emoțional și psihic ți-ai pierdut temporar, din diverse motive, echilibru sau reperele sănătoase.
Dar oh da!, ce mult avem nevoie de sprijin sub acest aspect! Nici nu are rost să intru prea mult în statistici, cât doar să menționez că medicamentele antidepresive și antipsihotice sunt an de an in top trei vânzări de medicamente la nivel mondial.
Revenind la subiectul principal. În ultimele decade, interesul pentru dezvoltarea personală a explodat. Cursurile online, cărțile de ”self-help” și ”retreaturile” au devenit extrem de populare, reflectând cu siguranță o sete reală pentru creșterea personală și îmbunătățirea propriei vieți. Cu toate acestea, de când am devenit eu la rându-mi un furnizor de astfel de servicii prin intermediul comunicării nonviolente, nu pot să nu observ în rândul participanților că există o confuzie frecventă între dezvoltarea personală și terapie. Acest articol dorește să exploreze această diferență și să clarifice când este oportună fiecare și pentru ce.
Pentru mine atunci când mă duc la un curs pe care îl pun generic în categoria de ”dezvoltare personală” este fiindcă doresc să-mi îmbunătățesc sau să dobândesc niște abilități concrete pe care să le pot folosi în viața mea reală și să am altfel de rezultate decât cele actuale. Atunci când apelez la un terapeut e pentru că în aceea perioadă din viața mea am probleme emoționale, psihologice sau comportamentale mai profunde, la care nu le găsesc vreo soluție și care îmi impactează semnificativ viața mea de zi cu zi.
O metaforă pe care o folosesc frecvent pentru a face diferența dintre cele două este cea a grădinăritului. Imaginează-ți că viața ta este ca un teren pe care îl poți îngriji și te poți bucura de roadele sale. Dezvoltarea personală este ca și îngrijirea unei grădini pe acest teren numit ”viață”. Adică te concentrezi pe cum și când să plantezi plantele, cum să le păzești de buruieni și dăunători, când să le cultivi, etc. Este un proces voluntar și orientat către creștere și îmbunătățire. Pe de altă parte, psihoterapia este ca și lucrările de organizare ale terenului unde va fi grădina. Aici, iei în calcul cât de în pantă să fie terenul, care e structura bio-chimică a solului, cât este de stabil geotehnic, câtă apă ține, etc. Elemente de structură, de cadru menite să permită construirea la orice ți-ai dori acolo. Este un proces mai profund și specializat, necesar atât pentru a remedia problemele care au apărut cât și pentru a consolida structurile existente.
Pentru simplitate, un check-list pe care îl folosesc cumva intuitiv pentru a distinge între dezvoltare personală și terapie ar fi:
(a) ”Natura problemei”: Este problema mea mai degrabă legată de creșterea profesională sau personală sau implică aspecte emoționale profunde, cum ar fi anxietate, depresie sau traume din trecut?
(b) ”Impactul asupra vieții cotidiene”: Problema în sine afectează în mod semnificativ activitățile mele zilnice sau relațiile cu ceilalți? Daca da, e terapie.
(c) ”Persistența simptomelor”: Am încercat deja alte soluții, cursuri, cărți, dar problemele persistă sau chair se agravează? Atunci probabil am nevoie de terapie.
Când am răspunsul la aceste întrebări direcționate spre ”terapie” (sau oamenii importanți din viața mea îmi validează aceste puncte), e momentul să am măcar o discuție cu un specialist în domeniu.
Ca să păstrez metafora de mai sus, e ca atunci când după trei ani în care ai plantat cartofi în grădina ta și au putrezit de fiecare dată, în loc să cauți alte cursuri de cultivare a cartofilor la care să participi sau alte soiuri pe care să le plantezi și anul viitor, mai bine plătești un pedolog să analizeze pământul tău și să fii deschis să accepți că terenul are un sol foarte lutos unde de exemplu mazărea ar crește mai bine. Dar nici într-un caz cartofii. Are sens?
Oare câți dintre noi însă ne identificăm cu a crește ”cartofi”, iar simpla ideea de a nu mai face asta ne sperie și preferăm să suferim mai departe, deși ”mazărea” ce o vom descoperi în terapie ne-ar putea aduce atâtea beneficii. Nici măcar nu vrem să auzim de ”mazăre” în viața noastră, fiindcă tot satul o să râdă de noi, vom fi niște excentrici și oricum nimeni nu vrea să mănânce mazăre! 🙂
Dezvoltarea personală a avut și are în continuare beneficii incontestabile pentru mine. Așa cum am scris în detaliu în articolul menționat anterior cursurile și seminariile mi-au oferit instrumente și tehnici eficiente în diverse zone personale și profesionale, mi-au dat un sentiment de apartenență la grupuri de oameni similari mie, sau au rămas printre cele mai memorabile experiențe de viață din care în continuare mă hrănesc emoțional.
Cu toate acestea, beneficiile reale ale dezvoltării personale apar atunci când am respectat fără excepție aceste trei condiții:
(1) Acțiune și implementare: nu este suficient doar să înveți ceva nou; imediat după ce am citit o carte sau am fost la un curs, stau uneori și câteva ore și îmi planific în calendar (cu ore și locații clare) ce comportamente voi aplica și voi integra în viața mea de zi cu zi. Cel mai eficient la mine merg provocările de tip ”30 de zile” în care monitorizez acest nou comportament și la final analizez dacă într-adevăr a avut un impact semnificativ în viața mea sau nu. Și bineînțeles că păstrez doar ce chiar funcționează pentru mine.
(2) Disciplina personală: La mine, succesul în orice a avut legătură cu dezvoltarea personală a necesitat efort și angajament pe termen lung. Unele video-uri cu „hack-uri” sunt inspiraționale, dar cel puțin în cazul meu nici o soluție rapidă, de azi pe mâine, nu a funcționat. Am crezut că sunt eu diferit, dar prin natura meseriei mele am văzut că și la alte persoane nu prea funcționează ”quick-fix-urile”. Inclusiv cei care le propun în acele video-uri și pe care i-am întâlnit în viața reală, ce să zic … doar că ”dau bine pe sticlă” și cam atât.
(3) Grup de suport și mentorat: Oricâtă disciplină personală aș avea, iar fără ea nu s-ar putea face de fapt nimic, tot ai perioade când ori îți scade energia, ori ajungi în perioade de platou unde nu mai vezi progres, ori ai o presiune socială negativă în jur cu care obosești să lupți mereu, iar atunci ai dubii și renunți. Dar dacă de la bun început te înconjori de un grup de suport care își asumă aceleași obiective ca și tine, plus să ai acces la 1-2 mentori care au mai trecut pe acolo și au experiență reală în domeniu, astfel de momente dificile vin rar și sunt mult mai ușor de depășit.
În concluzie, dezvoltarea personală poate fi extrem de benefică atunci când știi clar ce dorești să obții și ai un plan cum să pui în aplicare în viața ta reală imediat ce înveți. Iar unele tehnici sau abordări, cum este și comunicarea nonviolentă, deși pot avea efecte terapeutice, nu sunt terapie. Este important să recunoaștem diferența dintre nevoile de dezvoltare personală și cele care necesită intervenție terapeutică adecvată. Data viitoare dă-ți măcar 5 minute și răspunde onest la check-list-ul de mai sus. Și în funcție de ce îți răspunzi, caută ajutorul potrivit.
Articol scris de Alexandru Moldovan.