Ai simțit vreodată că, stând de exemplu cu familia extinsă de sărbători în jurul mesei, te trezești într-o dezbatere cu unul sau mai mulți dintre ei iar scopul vostru nu este deloc să găsiți o soluție la problema discutată? În loc să vă concentrați pe rezolvarea problemei sau măcar pe ceva acționabil și constructiv, realizezi că amândoi sunteți preocupați de „a câștiga” argumentul. Și sunteți atât de înverșunați ca și cum de asta te-ai trezit în dimineața respectivă: să participi și bineînțeles să câștigi competiția cu vărul sau soacra ta despre subiectul autostrăzi, războiul din vecini, imigranții nepalezi, tradiții, educația copiilor, etc.
Pentru mine astfel de momente sunt tare frustrante.
Am observat cel puțin care e momentul în care e clar că conversația a devenit inutilă când cineva folosește un argument de ”paie”. Adică atunci când partenerul de discuție ia un punct de vedere al celuilalt pe care îl simplifică la forma sa cea mai slabă și apoi îl demolează, evitând esența reală a argumentului. Sunt sigur că mulți dintre noi nu fac asta intenționat, ci mai degrabă cred că e un mod destul de general de a reacționa la un subiect delicat sau controversat, unde granițele de moralitate nu sunt prea clare.
Ca să fie ceva mai concret, un subiect recent care mă preocupă și îl deschid în multe conversații este cel al utilizarea Inteligenței Artificiale (AI). Cred că sunt conștient de pericolele asociate, dar recunosc că sunt înclinat mai degrabă spre latura de potențial pozitiv al acestei tehnologii. Într-o astfel de discuție unde prezentam cum folosesc eu AI în munca mea intelectuală, cineva a spus „Ar trebui să fim precauți în utilizarea AI-ului, să ne gândim în primul rând la riscuri, cineva să vina cu reguli clare și să le sancționeze.”
Nici nu știu cum mi-a ieșit ”porumbelul” din gură, dar am replicat: „Așa vorbeau și oamenii cu sapa când au văzut pentru prima dată tractorul. Deci ce spui tu e că ar trebui să ne ținem metodele astea vechi de lucru, ba chiar să renunțăm la inovație și să ne ghidăm deciziile doar în baza temerilor noastre?”
Ce s-a întâmplat aici este o manipulare a argumentului original.
Nimeni nu a sugerat renunțarea la inovație sau întoarcerea la vreun model vechi de viață. Pur și simplu cineva a pledat pentru o abordare responsabilă a dezvoltării AI-ului. Dar prin distorsionarea argumentului în unul de ”paie”, în loc să păstrez discuția despre esența problemei, am dus-o spre o zonă de ridicol și de desconsiderare a persoanei în cauză, făcând-o implicit mai ușor de respins. Nimeni nu vrea să pară ”înapoiat”! Doar că nu despre asta era vorba…
Poate că pentru moment am câștigat argumentul, dar clar că cumnatul nu o să mă sune cu urări de ziua mea! Analizându-mi reacția, și fără să mă scuz, mi-am dat seamă că destul de des practicăm între noi astfel de abordări ale argumentelor. Și că am fost și eu victimă a acestui argument de ”paie”, care mă făcea mă simt recalcitrant și deconectat de persoana respectivă.
Așa că ce fac când sunt într-o astfel de dilemă? Mă întorc mereu cu încredere în procesul comunicării nonviolente.
O abordare alternativă, numită „argumentul de oțel”, presupune ca în loc să ne atacăm partenerul de discuție, să ne ducem în mod contra-intuitiv exact în direcția opusă, respectiv să ne ajutăm partenerul să își construiască cea mai solidă versiune a argumentului său și doar apoi să interacționăm cu aceasta.
Iată cum ar funcționa argumentarea de ”oțel” în contextul discuție despre AI de mai sus:
- Empatie: Înainte de a exprima propriul punct de vedere, începem prin a empatiza cu celălalt. „Înțeleg că ai anumite temeri legate de progresul tehnologic și AI. Așa este?”. Și ascultă până la capăt!
- Deschiderea la o altă perspectivă: În loc să contrazici imediat, deschide-ți mintea la posibilitatea că există mai multe aspecte ale problemei. „Interesant. Poate că putem explora modalități de a asigura progresul tehnologic și în același timp să anticipăm și riscurile inerente. Tu cum le-ai vedea să meargă împreună?”
- Dialog deschis: Rămâi concentrat doar pe subiect și adu-ți aminte să rămâi deschis și curios. „Recunosc că nu m-am gândit la asta până acum. Cu ce am dificultăți să accept sau să fie de acord este _____. Tu ce părere ai?”
Frumusețea abordării de ”oțel” în comunicarea nonviolentă constă în transformarea dialogului într-o situație în care toate părțile pot câștiga:
- Empatia ”molipsitoare”: Atunci când oferim noi empatie cuiva, sunt șanse mari ca odată auzit și înțeles, partenerul să simtă o nevoie de reciprocitate. Implicit să fie dispus să ne audă și înțeleagă și pe noi.
- Acceptarea diferențelor: Putem afla (știu e greu de crezut asta) că celălalt avea dreptate și ideea noastră era defectuoasă (din cauza surselor bineînțeles!). 🙂 Avem așadar o oportunitate de a învăța și a deveni mai bine adaptați la realitate.
- Îmbunătățire continuă: Putem ieși amândoi câștigați din discuție ținând în continuare la punctul nostru de vedere, dar care acum a fost testat și poate a devenit chiar mai puternic datorită dialogului deschis.
Dezacordul nu trebuie să fie sinonim cu discordie.
Majoritatea dintre noi, indiferent ce părere avem despre un subiect, împărtășim un obiectiv comun: căutarea adevărului. Și argumentul de ”oțel”, în contextul comunicării nonviolente, devine o abordare utilă pentru a atinge acest scop. Și păstrăm și relația!
Prin a ne concentra în a face argumentul partenerului de discuție și mai puternic, nu doar că pretindem să ascultăm în timp ce pregătim în tăcere următorul nostru contra-argument. Ci chiar ne implicăm cu adevărat, absorbim perspectiva lui și chiar îl ajutăm să-și perfecționeze propriile argumente. Și în asta avem o frumoasă ironie. Prin consolidarea argumentului adversarului, există posibilitatea să îmbunătățim, de fapt, propria noastră perspectivă.
Atunci când prezinți în cele din urmă contraargumentul, acesta va fi împotriva celor mai bune puncte ale lor. Dacă argumentul tău rezistă și după acea probă prin foc, poți avea încredere că este solid.
Pentru a adăuga mai multă claritate în dialogul nostru despre subiecte controversate (cum ar fi pericolele AI-ului), mai departe sunt câteva ”vorbe în gură” pe modelul celor patru pași din comunicarea nonviolentă.
1. Observarea obiectivă
Evităm judecățile sau etichetările. De exemplu, în loc să spunem „Ești împotriva progresului tehnologic”, putem începe cu o observație obiectivă: „Am observat că citești articole despre inovație și tehnologie”.
2. Deschiderea spre starea emoțională
Prin exprimarea deschisă a propriilor sentimente, creăm posibilitatea unei conexiuni mai profunde. De exemplu, „Când reflectez la potențialele riscuri ale AI, simt o responsabilitate crescută pentru viitorul copiilor mei”.
3. Nevoile fundamentale
Înțelegerea și exprimarea nevoilor noastre pot deschide calea către o soluție reciproc câștigătoare. „Dacă ne-a învățat ceva istoria, e că avem nevoie de o abordare echilibrată, care să promoveze inovația și să protejeze societatea de orice riscuri pot apărea”.
4. Cerință clară:
În loc să impunem ideile noastre, putem solicita colaborare și explorare. „Sunt convins că putem găsi împreună soluții care să îmbine progresul tehnologic cu siguranța publică. Tu ce idei ai în această direcție?”
În concluzie, putem transforma dezacordul în înțelegere prin intermediul comunicării nonviolente și a argumentului de ”oțel”. În loc să cădem pradă tentației de a simplifica și denatura punctele de vedere ale celorlalți, empatia, deschiderea la perspective alternative și dialogul autentic pot duce la construirea unor conexiuni autentice. Prin aplicarea acestor principii în discuții despre subiecte controversate, putem alege să fim arhitecți ai înțelegerii, să deschidem calea pentru o mai bună cooperare și să evităm capcanele sterile ale argumentelor de ”paie”.
Articol scris de Alexandru Moldovan.