Când sunt întrebat de prietenii care încă nu au familie dacă am vreun regret legat de căsnicie sau de a avea copii, am același răspuns de ani buni: regret că nu am făcut acest pas mai repede. Mai ales nașterea fetiței mele și rolul de tată în care m-am trezit sunt în continuare cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat.
Îmi place să spun că a avea un copil este cel mai eficient coach pe care îl poți avea în dezvoltarea ta: este mereu prezent cu o oglindă de auto-reflecție după tine, te duce fără măcar să se chinuie la limita abilităților tale și cum nu ai cum să-l concediezi, nu îl poți fenta din vorbe și nu ai cum să eviți responsabilitatea de a lucra la tine și la relația ta cu el.
Și în acest dans complex al vieții de familie, ca bărbat, mi-am dat seama că am un dezavantaj evident când vine vorba de identificarea și exprimarea emoțiilor. Pe de o parte, este presiunea etichetelor sociale care identifică emoțiile ca fiind ceva ce aparține în special sexului ”slab” și implicit ca o formă de slăbiciune. Pe de altă parte, este presiunea relațiilor de zi cu zi care necesită empatie, conectare, să asculți în spatele cuvintelor, să înțelegi nevoi exprimate incomplet.
În experiența mea, chiar dacă mai mult implicit, am văzut și am fost încurajat de figurile masculine din jur să îmi păstrez calmul, să nu dau satisfacție altora când mă doare, să nu se citească pe fața mea ce vreau de fapt. Dar să fiu corect, cinstit și să spun mereu adevărul.
Când eram mai tânăr, școala vieții în a deveni bărbat părea să aibă cursuri de ”desensibilizare emoțională”, de cum să câștigi puncte de statut prin ce faci și ce rezultate obții, de a știi cum să nu te lauzi, dar să fii ambițios și să fii cel mai bun în orice context. De preferat pe cont propriu, că altfel ceilalți îți fură tot ”creditul”. Am și preluat la un moment dat un cita: că m-am transformat într-un ”human doing” în loc de ”human being”.
Școala vieții pe care am trăit-o însă, este destul de diferită de această curriculă. Acest preț al lipsei locurilor și abilității de a-mi cunoaște și exprima emoțiile a venit cu prețul frecventelor dezamăgiri din partea oamenilor care nu mă înțeleg și în care nu poți avea încredere, din perioadele de singurătate chiar și când eram zilnic înconjurat de oameni și echipe de lucru, din lipsa de profunzime emoțională în relațiile cu alte persoane. Și toate însoțite de aceeași poveste care proiecta responsabilitatea pe ceilalți că nu fac ce ”trebuie” ca lucrurile să fie bine.
Aici a intervenit pentru mine copilul propriu. Tentat și învățat să aloc crizele sale emoționale în curtea lui, am ajuns să-mi dau seama de ridicolul situației. Cum să pui și să fii convins că e din vina lui, a unui copil de 4-5 ani, că tu cu el nu vă înțelegeți? Poți să ignori un coleg, poți să te faci ocupat să nu ai timp să-ți suni părinții, dar pe copilul tău nu îl poți ”concedia”! E acolo, e parte din tine și se uită la tine până ajungi să înțelegi că e cazul să te uiți și tu la tine.
Mă uit la statistici îngrijorătoare în societatea occidentală cu care mă identific și eu (https://www.hhs.gov/sites/default/files/surgeon-general-social-connection-advisory.pdf) și recunosc în jur această epidemie de singurătate la nivel general, dar în special în rândul bărbaților. Izolarea socială și lipsa conexiunii emoționale au un impact profund asupra sănătății noastre mentale și fizice. Dincolo de fațada de forță și independență, mulți bărbați se simt profund singuri și neînțeleși. De aici și o parte a cauzalității actelor de sinucidere acută (80% din cazurile reușite sunt la bărbați) și cronice (cum ar fi alcoolismul sau lipsa igienei nutriționale).
Explicațiile pot fi multiple, fiecare cu impactul său: norme și stigmate sociale, presiunea pe succes profesional, lipsa de contexte de conectare socială autentică, dizolvarea comunităților fizice. Te uiți la ele, înțelegi ce spun, dar eu cel puțin le văd abstracte și nu știu ce să fac cu ele.
Știu însă că atunci când citesc istorie și înțeleg cum au trăit oamenii cu sute și mii de ani în urmă, mă încarc de speranță. Bărbații au avut și sunt convins că încă au capacitatea de a se conecta emoțional și de a-și împărtăși vulnerabilitatea în moduri autentice și puternice. Și cel mai simplu și puternic mod este evident cel de a avea o familie, cu copiii, de a te forța interior să te dezvolți continuu și a nu lua niciodată în considerare varianta de ”concediere” (aka divorț). Sau cel puțin asta e recomandarea care pe mine m-a ajutat cel mai mult.
Pe lângă aceasta, pornind de la un percept antropologic explicat de Deborah Tannen în cartea ”You Just do not understand” care spune că ”femeile își dezvoltă încrederea față în față, iar bărbații umăr la umăr”, pentru a face față acestei epidemii de singurătate și suferință, caut să-mi creez contexte în care să fiu ”umăr la umăr” cu alți bărbați într-un format adaptat la actualul context social. Pentru inspirație iată trei programe pe care le-am testat cu succes într-o formă adaptată propriei mele vieți și implicit le recomand:
1. Mens Shed (https://menshed.com/about-mens-sheds/) o rețea mondială de 1800 de locații independente cu aproximativ 100.000 de membri. La bază este ideea unui atelier cu diverse scule unde poți veni să-ți repari lucruri din casă împreună cu alte persoane din comunitate. Consecințele ulterioare ale acestei activități sunt fascinante: dezvoltare comunitară, prietenii, apartenență, transfer între generații, etc.
2. MKP (https://mankindproject.org/mens-groups/) sau ”Man Kind Project” sunt cercuri de bărbați la nivel local destinate ascultării, acceptării și apartenenței.
3. Strenuous Life (https://strenuouslife.co/) un program de (re)conectare la lumea fizică, menit să dezvolte atât abilități practice de a interacționa cu elementele naturii, dar și cu natura umană. Membrii programului se alătură individual, dar ajung să se cunoască, să interacționeze, să se ajute și să dezvolte prietenii într-un proces ce implică provocări fizice, auto-cunoaștere și multă distracție.
Care este modul tău de conectare cu alți bărbați? Care este contribuția ta la construirea unei societăți în care bărbații se simt încurajați și acceptați să își exprime emoțiile în mod liber și sănătos?
Ca mamă de băieți, cum reușești să încurajezi legături emoționale sănătoase pentru copilul tău, astfel încât acesta să își găsească vocea sa autentică și puterea sa interioară?
Articol scris de Alexandru Moldovan.