În ultimii ani, am simțit o dorință tot mai puternică de a contribui la dezvoltarea unei rețele de persoane care să promoveze comunicarea nonviolentă (CNV) în societatea românească. Mă implic activ în diverse grupuri de lucru, unde majoritatea participanților sunt familiarizați cu principiile de bază ale CNV-ului, iar unii au acumulat chiar mulți ani de experiență în acest domeniu. Acest angajament mă bucură, deoarece observ ușurința cu care putem discuta în aceste grupuri, și mă inspiră să văd cum această rețea se dezvoltă, iar numărul persoanelor implicate și interesate în CNV are o creștere continuă. Mă simt împlinit deoarece nevoile mele de contribuție și sens în ceea ce fac sunt adesea satisfăcute prin interacțiunile cu acești oameni minunați.
Însă, în timpul acestor experiențe, am început să observ o caracteristică comună în interacțiunile din aceste grupuri „CNV-iste”. Existe o percepție greșită că, dacă numim o comunicarea „nonviolentă,” aceasta ar trebui să fie mereu armonioasă, fără tensiuni și fără niciun „nor negru” în relațiile noastre. Acest lucru este departe de adevăr. Indiferent de motive, tensiunile și diferențele de opinie sunt o realitate constantă, iar modurile de a satisface aceleași nevoi sunt infinite.
În special pentru cei care se apropie de CNV pentru prima dată, am observat o teamă de confruntare și de gestionare a conflictelor. Așa cum se întâmplă pentru mulți alți oameni, ne temem să ne exprimăm sincer și deschis ceea ce simțim și ceea ce ne dorim, din frica reacțiilor neplăcute sau din teama că am putea „strica meciul.” În interiorul nostru, simțim o nevoie profundă de a aparține și de a fi acceptați, și această teamă de a fi judecați sau percepuți ca „oaia neagră” sau „rebelul fără cauză” ne determină să ascundem sau să reprimăm sentimentele noastre adevărate.
În alte situații, putem cădea în capcana opusă și să transformăm CNV-ul într-o dogmă rigidă. Uităm că CNV se referă la conectarea autentică cu ceilalți oameni, și nu la respectarea unui set rigid de reguli. Așa că, uneori, ajungem să ne concentrăm prea mult pe pași și termeni tehnici, uitând esența comunicării autentice.
Un alt obstacol întâlnit adesea se referă la teama de a răni pe cineva cu sinceritatea noastră. Când suntem preocupați de bunăstarea celorlalți și de calitatea relațiilor noastre, putem evita să spunem adevărul în față.
Deci, cum putem depăși aceste capcane și să practicăm CNV cu autenticitate? Răspunsul paradoxal este că putem găsi soluții chiar în interiorul comunicării nonviolente!
Atunci când avem frică de confruntare și conflict, putem alege să practicăm empatia profundă pentru a înțelege cât mai bine perspectiva și emoțiile celeilalte părți. Putem începe discuția cu o declarație precum: „Îmi dau seama că asta poate fi dificil de auzit pentru oricine, dar aș dori să înțeleg mai bine cum te simți și de ce îți dorești cu adevărat.” Sau: „Îmi dau seama că avem perspective diferite, dar sunt convins că dacă ne ascultăm unul pe altul putem găsi o soluție care să funcționeze pentru amândoi.”
Atunci când ne confruntăm cu persoane dragi, putem începe discuția subliniind importanța relației și că discuția nu are ca scop rănirea celuilalt. De exemplu, putem spune: „Pentru mine, relația noastră este foarte valoroasă, iar această discuție, deși poate fi dificilă, are scopul de a întări conexiunea dintre noi.” Sau: „Vreau să obținem claritate în această situație, nu să te rănesc sau să te acuz.”
În ceea ce privește dificultatea de a adresa subiecte sensibile, chiar și după ani de experiență, uneori întâlnesc o formă de manipulare (adesea inconștientă) în care limbajul CNV este folosit pentru a evita responsabilitatea. Un exemplu obișnuit este atunci când cineva acceptă o responsabilitate într-un proiect comun, dar nu își îndeplinește angajamentul și apoi spune: „Dacă practicăm nonviolența în acest grup, ar trebui să înțelegi că am ales să-mi îndeplinesc propriile nevoi de confort și ușurință, și de aceea nu am mai finalizat această sarcină.” În astfel de momente, revolta mea interioară e una în care ”șacalul” meu acuză și el la rândul său: ”Dar cum e cu nevoile tale de integritate și stimă de sine? Cum e cu nevoia mea de respect și considerație? Cum e cu nevoia noastră de încredere și cooperare?”
Abordarea pe care o aleg în acele momente este diferită față de impulsul inițial, dar nu căut să fac conversația plăcută cu orice preț. Aceste discuții pot fi unele dintre cele mai dificile, deoarece îmi doresc să îmi exprim sincer frustrarea legată de situație, fără a cădea în capcana acuzăților sau a găsirii vinovatului. De obicei, cadrez discuția astfel: „Bănuiesc că este evident că sunt surprins și dezamăgit că ne aflăm în această situație. Vreau să discutăm deschis despre asta, fără scuze sau manipulări. Am convingerea că avem un scop comun în acest proiect, în care am intrat cu entuziasm amândoi. Pentru a atinge acest scop, cred că avem nevoie de încredere în faptul că ne vom respecta cuvântul unul față de celălalt. Dacă apare ceva care schimbă înțelegerea noastră, ne vom informa reciproc imediat, astfel încât cealaltă parte să poată să se adapteze. Putem fi de acord să facem acest lucru de acum înainte unul cu celălalt? Acum, în legătură cu situația actuală, care ar fi soluția pe care o propui pentru a finaliza această sarcină?”
În concluzie, CNV nu se limitează la cuvinte frumoase și la acorduri perfecte, ci vizează relații autentice și puternice. Prin perseverență și practică, putem aborda cu succes aceste situații dificile, contribuind la crearea unui mediu mai sănătos și mai empatic în relațiile noastre. Prin acceptarea dificultăților și eforturile constante de a comunica cu empatie și autenticitate, putem deveni comunicatori mai eficienți și putem construi relații care fac o diferență semnificativă în viața noastră.
Articol scris de Alexandru Moldovan.
- Recomandări când vrei să împărtășești informații despre Comunicare Nonviolentă către alte persoane
- Emoții, mesageri ai nevoilor noastre. Atât!
- Sfaturi despre cum să NU dai sfaturi unui prieten la nevoie
- Huliganii de la meci
- Dezvoltarea Personală vs. Terapie: Cum Faci Distincția?
- Conectarea ”umăr la umăr”