Tabăra de Relații Autentice
20-23 august 2026, All Inclusive, Pensiunea ”La Voicuț” Bran
4 zile în care îți clarifici ce simți și ce ai nevoie, înveți să pui granițe care sunt respectate și transformi conflictele în conversații cu sens.
Lasă-te inspirat de Comunicarea Nonviolentă.
All Inclusive = cazare 3 nopți, pensiune completă, ateliere zilnice, materiale, follow-up online.
Ne întâlnim la Pensiunea „La Voicuț”, în Sohodol, la 4 km de Castelul Bran – un loc liniștit, pe un platou scăldat de soare, cu priveliști spre munți și mult spațiu pentru mișcare și liniște. Locul are un cadru rural autentic, care te susține să ieși din ritmul de zi cu zi și să cobori din cap în corp.
Pensiunea oferă:
- Cazare în camere single și duble. Este loc pentru rulotă sau cort personal. Distribuția pe camere se face după criteriul ”primul înscris, primul servit”: poți alege să stai singur sau cu cine vrei să împarți camera. Dacă nu ai preferință, un participant de același gen va fi alocat la întâmplare ca și colegul tău de cameră.
- Mese gătite tradițional: mic dejun, prânz și cină cu două feluri, gustare după-masa. Eventuale restricții alimentare, pot fi menționate în formularul de înscriere pentru a găsi soluții din timp. Un meniu detaliat va fi oferit din timp.
- Spații atât pentru lucru în săli, cât și afară, în livadă, dacă vremea ne permite.

Doar pe lista de așteptare
program
Concept
Te invit la Tabăra de Relații Autentice, un retreat de 4 zile în care îți iei timp pentru tine, relațiile tale și felul în care comunici cu oamenii care contează cel mai mult pentru tine.
Vei lucra cu tine, cu relațiile de cuplu / de familie și cu relațiile profesionale, într-un cadru în care siguranța emoțională, blândețea și autenticitatea sunt mai importante decât „a avea dreptate”.
Ne preocupă să îți fie respectată autonomia ta. Să îți iei pauze. Să ai cu cine vorbi dacă vrei. Tu alege cât să te implici și vrei să împărtășești. Ești încurajat, nu împins. Ritmul tău este respectat.
Zilnic îți vom propune să explorezi relațiile tale pe trei axe principale, în cadrul atelierelor oferite. Poți alege cât de mult vrei să intri în fiecare, în funcție de ce e viu pentru tine în acele momente:
- Relația cu tine
- Îți clarifici ce simți de fapt, dincolo de „sunt bine” sau „sunt varză”.
- Înveți să recunoști nevoile din spatele emoțiilor și să ai mai multă blândețe cu tine.
- Relațiile apropiate (cuplu / familie / copii)
- Lucrăm pe situații reale: discuții repetate, certuri, tăceri care dor.
- Înveți să schimbi critica și reproșul în mesaje care apropie, nu resping.
- Relațiile profesionale (cu colegi, șefi, colaboratori)
- Explorăm cum să pui limite clare, să dai feedback și să spui „nu” fără să pierzi relația.
- Discutăm despre încredere, siguranță psihologică și cum să comunici ferm, dar empatic la job.

09.30 - 11.00 = Ateliere în paralel
Răzvan Danc cu „De la omidă la fluture”. Cum să transformi cu autocompasiune „nu pot”, „nu merit” și „nu sunt suficient de bun” în pași spre libertate interioară”
Alexandru Moldovan cu „Mai puțin eu, mai mult noi”. Un proces ghidat de schimbare de perspectivă, validare și clarificare în cazul unei relații tensionate.
11.30 - 13.00 = Ateliere în paralel
Csaba Balogh cu „Mă enervezi ... și acum ce fac?”. Transformă furia din relații în dialog, claritate și apropiere.
Daniela Lazăr cu „Liniștea de acasă e pace sau tensiune?”. Un proces de explorare a tensiunilor ascunse din familie, pentru a trece de la armonia de fațadă la o conexiune mai sinceră și mai vie.
16.30 - 18.00 = Ateliere în paralel
Simona Ioniță cu „Doliu și pierdere”. Detalii în curând
Alexandru Moldovan cu „Adevărul e adevăr și în minoritate de unu” - Un cadru de exersare a vocii proprii și a granițelor sănătoase în conversații dificile cu diverse figuri de autoritate care nu cunosc CNV.
20.00 - 21.30 = Program de seară
Nadia Comanici cu ”Magie prin Empatie” - un joc de cărți cu emoții și nevoi, care te ajută să te cunoști mai bine pe tine și pe cei dragi, prin joacă, nu prin “lecții”.
09.30 - 11.00 = Ateliere în paralel
Daniela Lazăr cu „Dincolo de roluri, ce relație construim?”. Un workshop de descoperire a rolurilor și prototipurilor în care ne blocăm ca părinți sau copii adulți, și cum putem alege conștient tipul de relație pe care ni-l dorim de acum înainte.
Alexandru Moldovan cu „Mesajul secret al criticii”. Află cum să folosești „tehnica opoziției” pentru a descoperi nevoia reală ascunsă în spatele oricărei critici sau judecăți.
11.30 - 13.00 = Ateliere în paralel
Răzvan Danc cu „E nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil” — Cum construim, împreună (părinți, bunici, profesori), relații sigure în jurul copiilor noștri.
Irina Izota cu „Feedbackul e pentru oameni, nu taskuri”. Despre cum să oferi feedback la muncă care să încurajeze, nu doar să obții eficiență.
16.30 - 18.00 = Ateliere în paralel
Nadia Comanici cu „Echipa care se ascultă crește”. Un atelier interactiv prin care transformi tensiunile și blocajele de la muncă în claritate, conectare și colaborare autentică.
Alexandru Moldovan cu „Următorul capitol.” Trei perioade, șase nevoi, o singură întrebare: ce urmează în povestea ta?
20.00 - 21.30 = Program de seară
Foc de tabără - seară cu foc, muzică la chitară și povești de viață care ne-au întărit.
09.30 - 11.00 = Ateliere în paralel
Răzvan Danc cu „Copilul nu mă (mai) ascultă! Și acum ce?”. Cum să treci de la „nu mă ascultă” la „înțeleg ce are nevoie” fără țipete, pedepse sau luptă de putere.
Alexandru Moldovan cu „Încrederea e un drum cu două sensuri". O discuție practică despre cum contribui, fie că ești lider, fie că ești angajat, ca echipa ta să poată vorbi liber, să ceară ajutor și să greșească în siguranță.
11.30 - 13.00 = Ultimul cerc de comunitate
Un spațiu de recunoștință și integrare, în care transformăm experiența taberei în pași concreți pentru viața de acasă.
13.00 - 14.00 = Prânz și plecare
O zi tipică poate arăta așa:
- Dimineață: 7:30 = exerciții ușoare de prezență în corp, 8:15 = mic dejun, 9:00 = cerc de deschidere, 9:30 = ateliere de bază de comunicare (observare, emoții, nevoi, cereri) aplicate la situațiile tale.
- Prânz: 13:30 = masă, timp de pauză și odihnă, plimbări, discuții informale cu ceilalți participanți.
- După-amiază: 16:30 = ateliere tematice pe relația cu tine, cu partenerul sau cu colegii; lucru în grupuri mici, jocuri de rol, ascultare empatică în perechi.
- Seara: 18:30 = cerc de împărtășire și integrare, ritualuri simple de celebrare, 19:15 = cină, 20:00 = activitate de seară, în liniște sau cu joacă, stat la foc, muzică etc., în funcție de energie.
Întregul program este construit să alterneze profunzimea cu ușurința, vulnerabilitatea cu joaca, astfel încât să te poți simți în siguranță în timp ce atingi subiecte sensibile.
Prețuri
Prețurile de mai jos includ pentru TOȚI participanții:
- Pensiuni complete timp de trei zile: mic dejun, prânz, gustare și cină, în regim bufet suedez. Prima masă e joi seara, ultima e duminică la prânz.
- Trei nopți de cazare: de joi după-amiaza până duminică la prânz.
- Participarea la toate atelierele și activitățile taberei.
- Materiale de lucru pentru fiecare activitate.
- Acces la un grup online, unde poți ține legătura și continua practica cu ceilalți participanți.
- Webinar de două ore de follow-up, la o lună după finalul taberei.

ron 1980
dublă

Ron 2160
single

Ron 1590
cort / rulotă
Această ”Tabără de Relații Autentice” este PENTRU tine dacă:
- Te regăsești des în conflicte, reproșuri sau tăceri grele cu partenerul, copiii sau colegii.
- Îți dorești să spui ce simți fără să rănești și să pui granițe fără vină sau rușine.
- Ai citit sau ai auzit despre Comunicarea Nonviolentă și vrei să treci de la „a ști” la „a trăi” în conversațiile reale din viața ta.
- Cauți un spațiu în care să fii ascultat cu adevărat, fără judecată, în timp ce îți clarifici ce vrei de la relațiile tale.
- Vrei relații mai vii, mai oneste și mai blânde, fără să te pierzi pe tine.
NU te vei simți prea bine în tabără dacă:
- Cauți rețete rapide de „cum să îi schimbi pe ceilalți”.
- Vrei doar să ”știi” lucruri, fără să îți asumi munca vulnerabilă cu propriile emoții și nevoi.
- Nu ești dispus să îți asumi responsabilitatea pentru partea ta din relații și crezi că ceilalți sunt de ”vină”.
testimoniale












La finalul taberei, vei lua concret cu tine acasă:
- Mai mult curaj să spui ce ai pe suflet, fără frica de ceartă, respingere sau penibil.
- Un mod clar de a formula ceea ce simți și ce ai nevoie, astfel încât ceilalți să te poată auzi și înțelege.
- Abilități de ascultare empatică, ca să nu mai intri automat în defensivă sau atac când auzi critici sau reproșuri.
- Câteva conversații importante deja exersate în jocuri de rol (cu tine, cu partenerul, cu copilul, cu colegii).
- Un set de exerciții și întrebări pe care le poți folosi și după tabără, singur sau cu cei din jurul tău.
Echipa
Mă numesc Alexandru Moldovan, trainer certificat în Comunicarea Nonviolentă din 2020 și lucrez de peste 20 de ani cu grupuri, echipe și persoane care își doresc relații mai autentice și mai pline de viață.
Am descoperit CNV din 2015 și am organizat prima tabără de CNV din 2017. În astfel de evenimente mă preocupă în mod special cum să creăm încredere și siguranță emoțională în comunitatea informală pe care o creăm. Îmi iau satisfacție când aud și văd participanții că se simt relaxați, liberi, acceptați și văzuți așa cum sunt.
Echipa cu care lucrez e formată din facilitatori CNV, care au început inițial ca participanți la unul din cursurile mele, iar azi au ajuns să ofere ateliere și cursuri de CNV în diverse comunități din România.

Întrebări frecvente
Da. Lucrăm atât individual, cât și în grupuri mici. Multe persoane vin singure și își dau seama că au în comun mai mult decât credeau.
Dacă prin ”familia” te referi la partenera / partenerul tău de viață, și care este și acesta participant la tabără, atunci nu e nici o problemă. Dacă însă vorbim de un partener care doar vine la masă sau de copii minori care au alte activități, atunci dă-mi de veste pentru a te direcționa spre alte tabere de CNV din România care sunt concepute pentru voi.
În această tabară, programul și activitățile sunt doar pentru persoane peste 18 ani.
De asemenea, locația nu acceptă animale de companie.
Vom căuta să găsim o soluție ca nevoile tale de ușurință și flexibilitate să se îndeplinească cu cele ale noastre de predictibilitate și siguranță financiară.
La înscriere vei achita un avans nereturnabil de 200 RON. Dacă nu mai poți veni, dar aduci pe cineva în locul tău, atunci îți returnăm avansul integral. Dacă însă nu găsești pe cineva în timp util, atunci suma de 200 RON o vom transfera ca reducere pentru un program viitor pe care îl vom organiza.
Pe lângă obiectele personale de igienă și îmbrăcăminte de care ai nevoie în orice călătorie peste noapte și pe care nu are rost să le enumerăm aici, îți recomand câteva lucruri care sigur îți vor fi de folos:
- cel puțin un hanorac și pantaloni lungi care știi că îți țin de cald. Poate fi frig, mai ales dacă plouă. Și oricum, seara e bine să ai ceva cald la spate;
- o agendă personală și pix;
- păpuci de schimb;
- recipient de apă reutilizabil. Apa este potabilă în zonă;
- izopren sau păturică de stat pe jos; chiar și scaun de pescar sau hamac dacă ai;
- spray sau alte soluții de insecte, mai ales dacă știi că ești sensibil/ă;
- orice de protecție solară: creme, ochelari de soare, șepci și pălării;
- deși este farmacie și spital la cățiva km, adu medicamente de care ști că s-ar putea să ai nevoie;
- instrument(e) muzicale ce pot fi de folos în activitățile de seară;
- mască de față pentru somn și dopuri de urechi;
- iar dacă vii cu cortul, atunci îți știi tu mai bine ce mai ai de adus!
Cu mașina proprie, atât pe WAZE cât și pe GOOGLE MAPS, caută ”Pensiunea La Voicuț” de pe Strada Arhimandrit Ilarion Pușcariu, Nr. 14, 507027, Sohodol, Brașov.
Există suficiente locuri de parcare în curtea pensiunii!
Cu orice alt mijloc de transport călătorești (autobus / tren), încearcă să ajungi în Bran sau Brașov și de acolo venim noi după tine.
Oricum, te vom întreba înainte ce soluții de transport ai la îndemână și vom încerca să grupăm participanți din același oraș să vină împreună dacă doresc. Mereu am găsit soluții convenabile pentru toată lumea.